vineri, 22 decembrie 2017

LECŢIA


De ani buni am tot bătut câmpii prin virtual cu cele ce privesc timpul, am scris propriile-mi gânduri şi am comentat la gândurile celorlalţi ca şi cum eu, om sub timpuri, aş fi avut înţelepciunea să cuprind infinitul în toată măreţia lui, să explic, disecând clipa în cele mai mici particule de existenţă, care-i măsura de unitate a răbdării.
Ca niciodată, în acest an, am avut mai mulţi oameni de împărtăşit acasă, majoritatea bătrâni, unii dintre ei care chiar nu se pot deplasa nicidecum, alţii care pregetă din cauza frigului să iasă spre biserică şi, printre ei şi pe cei care, angrenaţi prea mult în treburi nu reuşesc să vină la timp, dorindu-şi totodată să se mărturisească şi, după caz, să se împărtăşească, lăsându-i pe cei tineri să vină la biserică duminică şi-n ziua de Crăciun.
Din creierii nopţii am plecat, ştiam fiecare casă, ştiam fiecare caz, pe cel ce are medicamente de luat la o oră anume, pe altul care se trezeşte mai târziu, pe cei care aşteaptă pe cei ai casei să le deschidă poarta şi să le facă focul, pe cei care n-au pe nimeni în casă şi... . Zice Ecclesiatul că „pentru orice lucru este o clipă prielnică şi vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer.  Vreme este să te naşti şi vreme să mori; vreme este să sădeşti şi vreme să smulgi ceea ce ai  sădit.  Vreme este să răneşti şi vreme să tămăduieşti; vreme este să dărâmi şi vreme să zideşti”. Numai că eu uit asta, uit şi mă transform morar de timp, încercând să cern clipele după cum mi-i vrerea şi priceperea, nu după cum ar trebui să cern încât zilele să fie bune,  îndesate şi cântărite cu cel mai drept cântar.
Pe la ora 9 deja trecusem prin 20 de case, plecat de la 6. Să asculţi păsurile celor care şi-au trecut pe răbojul vieţii ani şi ani de zile nu-i uşor, uneori te uiţi în ochii lor şi vezi aproape veacul în spirala timpului, iar clipele ce le-au marcat cu lacrimi în trecut sunt mai vii decât prezentul pe care abia dacă-l ating cu mâinile noduroase ce încearcă să netezească câte un pled de pe pat. Uneori aş sta cu orele să-i ascult, numai că azi, presat de timp (mă scuzam eu) parcă voiam să termin mai repede, tot făcând socoteala că trebuie să mai merg la încă 10 case, că oamenii mă aşteaptă nemâncaţi, aşteaptă să-şi ia medicamentele la timp.
Vreme este să plângi şi vreme să râzi; vreme este să jeleşti şi vreme să dănţuieşti!”. 9.15, mărturisirea era gata, momente cunoscute şi căderi noi, omeneşti, aproape fiinţiale, care se lipesc de sufletul şi mintea omului la orice întoarcere de cap.  „Părinţele”, zice femeia care taman s-a ridicat senină de pe colţul patului, „pot să vă zic cum mă rog eu dimineaţa”? Recunosc, ca un ticălos, ca un om vrednic de compătimire, am gândit că nu asta-mi trebuie mie când trebuie să mai merg şi la alte case. Am tăcut, am avut tăria s-o ascult, să-mi primesc lecţia, să fiu cu adevărat vrednic să calc următorul prag al răbdării pe care, sincer, am început s-o învăţ trecând prin timp, căci n-a fost punctul meu forte niciodată.  Căzând în genunchi şi făcându-şi o sfântă de cruce mare şi evlavioasă, am auzit cum în pieptu-i bătrân, o inimă plină de emoţie dă viaţă glasului care, cu putere, începea rugăciunea: „Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului...”, mergând mai departe şi tot spunând,iar la cea de a doua rugăciune „... Sfinte cercetează şi vindecă neputinţele noastre...”, clipă în care, din ochii mei au început să curgă lacrimile acelea ce spală nerecunoştinţa, nerăbdarea şi neputinţa, cutremurat fiind de micimea gândurilor mele de a mă încadra într-un segment de timp  şi de mărirea unei credinţe pe care eu o ştiu, o percep şi o propovăduiesc, dar pe care, iată, pe moment, am trecut-o în planul secund doar pentru că-s un om punctual. Şi mulţumesc lui Dumnezeu că a fost aşa, fiindcă altfel, cuprins de-o neînţeleasă grabă, aş fi rămas doar un executant al unui ritual, lucru pe care nu cred să-l mai fi făcut vreodată. Şi n-a fost tot, căci Dumnezeu când îţi dă lecţia, ţi-o dă cu vârf, îndesată şi clătinată.
Să aprind lumânarea imediat”, zice femeia, având chibritul într-o mână şi lumânarea nouă, ca de lumină, în cealaltă. Scăpără vreo trei beţe şi abia la al patrulea a reuşit.  „D-apăi, cu mâinile astea betege...”. Desfac procovăţul de pe micul potir şi încep rugăciunile de împărtăşire, apoi mă apropii cu Sfânta Împărtăşanie zicând: „se împărtăşeşte roaba lui Dumnzeu...”, moment în care, pe negândite, se stinge lumânarea. „Vreme este să taci şi vreme este să grăieşti”.  „Vai, s-a stins”, zise ea, ca şi cum ar fi fost sfârşitul lumii, în timp ce eu îi explicam că nu are nicio simbolistică asta, că lumânarea s-a stins pur şi simplu de la suflu. „O aprind din nou”, rosti resemnată, dar ultimul băţ de chibrit n-a vrut sub niciun chip să facă flacără, iar drumul până-n bucătărie, după alt chibrit, fiind unul cu ocol prin holul ce părea din ce în ce mai lung, dar îndeajuns de scurt încât să fie parcurs fără cârtire pentru a primi „grijania” cea de dinainte de venirea pruncului Iisus.
Răbdarea? Poate că dacă aş fi fost (cum sunt mulţi în aceste zile) în vreun magazin mare pentru cumpărături aş fi clacat, înţeleg că oamenii iar se calcă în picioare pentru a-şi umple cărucioarele cu lucruri care dincolo de faptul că golesc cardurile şi buzunarele, golesc şi sufletele de trăirea unor momente de sărbătoare în care saţietatea nu înseamnă doar stomacul plin, ci şi sufletul împăcat.
O fi ultima asta (împărtăşirea),  că poate m-o lua Dumnezeu, nu mai sunt ce-am fost odată, nu mai sunt nici ce-am fost ieri”, şi privirea ei se opri la tabloul în care, pentru o clipă, timpul se oprise în loc.
Care este folosul celui ce lucrează întru osteneala pe care o ia asupră-şi?  Am văzut zbuciumul pe care l-a dat Dumnezeu fiilor oamenilor, ca să se zbuciume”.

Să mai vorbesc despre timp? Am fost învins azi fără drept de apel, iar înfrângerea asta mi-a părut a fi mai dulce decât zece victorii, căci dincolo de amărăciunea unei clipe în care am fost slab, crezându-mă tare, am gustat dulceaţa unei lecţii pe care am primit-o exact în momentul în care puneam prea mare preţ pe timpul arătat de bătaia ceasului, uitând că ceasul nu face decât să măsoare, rece, vremea pe care Dumnezeu mi-a dat-o nu s-o cronometrez, ci s-o sfinţesc în lucrarea mea. Iar peste toate, din veşnicie, dar nicidecum vetust, un Prunc se vesteşte pe Sine, vestindu-ne şi nouă peste timpuri, că vreme este pentru toate, e vreme să te naşti şi vreme să mori, e vreme... . 

20 de comentarii:

  1. Offff! M-ai pus pe ganduri, Padre! Mare adevar .... vreme este pentru toate...! Craciun Fericit si cu bucurii in suflet! >:d<

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mirela, uneori nu realizăm asta, spunem că nu avem timp, asta până în momentul în care... .
      Cu bucurie şi lumină să fie Crăciunul şi-n casa voastră!

      Ștergere
  2. Orice cuavant e de prisos. Am vrut doar sa stiti ca am trecut pe aici si ca am sorbit fiecare cuvant. Dumnezeu sa va binecuvanteze, Parinte drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am văzut treceerea şi calda apreciere şi-n pagina de facebook, Iuliana! Mă bucur că ţi-ai făcut timp şi pentru simplele mele rânduri.
      Zile cu binecuvântate clipe de bucurie, împlinire sufletească şi linişte să fie şi la voi!

      Ștergere
  3. Doamne,Padre, cred ca asta a fost picatura care mi-a adus lacrimile in ochi, dupa o zi imposibila. Dincolo de consultatiile curente, am fost nevoita sa merg la doua domicilii. Ca si tine cu ochii pe ceas, pentru ca fiecare era in alt capat de comuna. Un pacient caruia a trebuit sa-i informez familia ca destinul s-a razbunat pentru toata nepăsarea, sa nu spun rautatea(as fi mult, mult mai aproape de adevar)cu care si-a tratat sotia(plecata si ea, nu de mult, printre stele), pentru ca hartiile din fata mea îmi arătau un adevăr implacabil, si un altul care s-a stins singur, probabil fără sa înțeleagă ca atât cât a trăit o vorba buna, spusa din suflet poate i-ar fi adus la căpătâi un suflet care sa-i aprinda o lumanare. Și care, ca si celalalt, toată viața si-a chinuit familia. Știi ce m-a marcat cel mai mult? De sub perna patului lângă care zăcea corpul batranului se zărea un cuțit de vânătoare. "Asa dormea, doamna doctor, cu cutitul sub perna,ca îi era frica sa nu intre cineva peste el"- mi-a spus o vecina.
    Cand am terminat cu toate, am plecat spre casa cu un gust amar, intrebandu-mă dacă voi ajunge vreodata sa mă împac cu mine si sa fiu mai aplecata spre cele ale sufletului, nu doar așa în fuga, cu o rugăciune spusa în pripa, parte din necunoastere, parte din faptul ca încerc sa fac cât mai multe, intr-un timp cat mai scurt.
    Uneori, tare simt nevoia sa tac și sa te ascult vorbind de lucruri pe care eu nu m-am invrednicit sa le caut înțeles.

    RăspundețiȘtergere
  4. Rabdare? Majoritatea ne-am cam pierdut-o sau incepem sa o pierdem treptat si din aceasta cauza, dam cu piciorul sau ignoram lucrurile cu adevarat importante, zicand mereu ca nu avem timp. Offf!
    Sarbatori cu bine va dorim, sanatate si numai bucurii!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ne pierdem răbdarea doar în lucrurile de suflet, pentru celelalte răbdăm. De exemplu, ca să iau cel mai întâknit exemplu, răbdăm ore întregi la vreun spectacol ori la cumpărături, dar o oră la slujbă ni se pare un calvar, un mileniu. Să mai zic de cât timp petrecem pe net în timp ce-am putea face ceva de folos sufletului nostru?
      Sărbători binecuvântate să fie şi la voi, Rocsi!

      Ștergere
    2. Exact asa este! Mi-ai raspuns printr-un mare adevar!

      Ștergere
  5. Padre... nu stiu daca e cel mai bun moment sa las un gand aici. Dar mi-a mers la suflet tot. In aceste zile am primit o lectie dureroasa, care mi-a adus aminte cat de mult am uitat sa pretuiesc ce am primit si cat de mult mi-a dat Cel de Sus...e mult de povestit si de explicat, nu cred ca e tocmai bun momentul, insa cred cu tarie ca faptul ca mai primesc cate o lectie este tocmai pentru ca exista inca speranta! Seara buna, Padre! O sa tin in minte sa va impartasesc gandurile mele in aceasta privinta! Va doresc sarbatori cu bine, calde salutari acasa si toate bune! >:D<

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Laura, ştii bine că atunci când vrei să-mi povesteşti ceva, ai şi firul scurt, şi la fel de bine ştii că-s un bun ascultător, chit că uneori dau senzaţia că-s doar un gălăgios ce pare a nu asculta nimic. Dar lasă, că vorbim noi, nu te deranjez în perioada asta în care poate că dormi mai mult că-s copiii în vacanţă ori când găteşti mai mult că-s zilele în care, poate, majoritatea gospodinelor, dar mai ales cele cu pagini culinare, înteţesc această activitate.
      Lecţiile? Când vin de la oameni buni şi de la Dumnezeu sunt un adevărat medicament, de aia le primesc şi eu smerit, ştiind că-s mult mai la îndemână decât vreo palmă mustrătoare a sorţii.
      Zile cu binecuvântate clipe de bucurie, căldură şi linişte sufletească!

      Ștergere
  6. Seara buna Padre.
    Uite ca odata cu tine,ne-am luat si noi lectia.
    Expresia "nu am timp" a devenit deja mult prea uzuala.
    Recunosc ca si eu m-am confruntat cu asta mult prea des.Desi,incercand sa reorganizez treburile,sa reasez prioritatile,simt ca tot nedreptatesc pe cineva.Si asta ma mahneste.
    Sarbatori cu bucurie si ganduri senine sa aveti Padre!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ştiu, Die, ştiu că de multe ori te plângi şi tu delipsa timpului, că doar discutăm deseori de-a lungul unui an. Dar ca tine sunt şi eu, poate că şi alţii, poate că toţi, habar n-am. Un lucru e cert, indiferent cât am face noi, timpul tot potrivnic ne-ar fi. Important este ca-n lucrarea noastră să nu uităm şi de cele ale sufletului, cândva, vom face şi bilanţul trăirii sale.
      Zile cu bucurie şi linişte sufletească să fie şi la voi!

      Ștergere
  7. Iar mi-ai stors o lacrima de dimineata! Sarbatori cu bine sa fie la casa voastra!Sanatate si multa liniste!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Lasă, că lacrimile-s bune, spală amărăciunea sufletului şi luminează ochiul minţii. Sărbători cu linişte şi bucurie să fie şi la tine, Mari!

      Ștergere
  8. morala: să ai tot timpul la tine și-un foc.
    căci la poze te ajută telefonul. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am fcul la mine mereu, dar în suflet. Poza-i făcută la mine acasă, reconstituire adică, doar nu m-oi apuca de pozat prin casele oamenilor, nu?

      Ștergere
  9. Coborâm de dimineață cu o întârziere de 10 minute peste ora pe care-o planificasem pentru plecarea de astăzi. Cu mintea bifând listuța făcută de ceva vreme ajungem la țară de unde ridicăm și ultimele bagaje. Când să ne suim în mașină și să plecăm spre destinație, Marin descoperă că n-are actele. Întârzierea de 10 minute era acum de vreo 25. Nu mi-a picat bine neatenția lui, dar am tăcut, învăț să tac- nu-mi iese mereu:)) gândului, în schimb, nu am reușit să-i pun stavilă. Și-a trebuit să ne întoarcem, prin urmare alte câteva zeci de minute risipite. În vreme ce-l așteptam să coboare privind nerăbdătoare spre ușa blocului m-am calmat instantaneu (o fi semn de bătrânețe?). Marin a revenit, drumul a fost perfect, ziua întreagă minunată, iar eu c-o clipă mai înțeleaptă (sper să mă și țină). În toate e un rost, doar eu prea oarbă (cu două perechi de ochelari:)) deseori.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Recunosc că şie eu, roi de câte ori plecăm pe undeva, punctual cum sunt, simt că iau foc după ce plecând din curte, roi şi mai rău, mai departe de casă, aud întrebarea:" oi fi tras fierul de călcat din priză? Uneori variază întrebarea, o fi aragul stins? sigur ai încuiat uşa?" Şi uite aşa învăţ răbdarea, încet-încet, fără însă a renunţa la punctualitatea mea cu care fie m-am născut, fie m-am pricopsit peste ani. Deh, nimeni nu-i perfect.

      Ștergere
  10. Timpul nu ne apartine...dar ne-am cam obisnuit sa zicem banalul "n-am timp" desi Dumnezeu ne da la fiecare atat cat ii este de folos pt mantuire...dar noi vrem mai mult, saracii de noi...de mine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ba aş zice că întru-câtva timpul ne aparţine, dar nu pentru a-l controla, ci pentru a-l folosi. Faptic, dăm prea mare importanţă trecerii timpului, cronometrăm fel şi fel de momente şi situaţii în loc să ne bucurăm ori să lucrăm acest timp fără a ne păsa de trecerea lui (ca măsură zic), căci oricum, indiferent ce am face, de scurs tot se scurge.

      Ștergere