miercuri, 21 septembrie 2016

FLĂMÂND ŞI SĂTUL


Am fost şi azi la oraş, mai bine zis în orăşelul în care merg deseori cu problemele administrative inerente, locul în care, de voie, de nevoie, pentru că nu poţi pleca mai departe oricând, îţi faci şi cumpărăturile mai importante. Ăi de staţi în oraşele mari, mulţi, aţi dori să fugiţi de acolo şi stă staţi, cum zic unii prieteni de-ai mei, la „casă pe pământ”, adică nu la bloc. Şi vă înţeleg, căci eu cred că m-aş ofili înainte de vreme dacă aş locui în oraş.
Dar să revenim la cotidian, căci azi, după sănătoasa ploaie de ieri, chit că afară totul părea mohorât, am rezolvat treburile imediat. Ba chiar mă miram în sinea-mi cum de nu m-am întâlnit cu nimeni să mă ţină de vorbă o juma de oră şi mai ales că n-am stat la coadă pe nicăieri. Aproape că-mi părea şi rău că merg  spre treburile de-acasă şi de la biserică fără nimic palpitant. Numai că Aghiuţă, şi el cunoscător al gândurilor omeneşti, n-a stat locului, aşa că... .
Mi-am plătit la casă cumpărăturile, culmea, primul la casa ce se anunţa a se deschide,  căci la cealaltă deja erau destui cumpărători la rând, am lăsat coşul la locul lui şi mi-am luat sacoşile pentru a merge la maşină. Ca de obicei n-am parcat în faţă de tot, unde se bulucesc bolizii pentru a parca pe locurile rezervate celor cu dizabilităţi, am parcat mai în spate, că-i loc destul. N-am dat atenţie nici unui şofer cu ştate vechi care mârâia şi pufăia văzând că o doamnă, destul de în vârstă,  nu parcase între linii, ci călcând marcajul, de parcă de asta îi mai ardea săraca, când mintea îi era la cele ce trebuiau cumpărate.
La maşina mea mare tărăboi, gălăgie, nu glumă. Am tresărit niţel, mă gândeam că o fi lovit-o vreunul, mai ales că deja lângă ea parcase o maşină de marfă, din cauza căreia, nu puteam vedea ce se întâmplă. Am mărit pasul şi am văzut  că tot lângă maşina, cel puţin din spate, nu avea nimic. Dacia papuc încărcată cu o tonă de fiare ce era parcată lângă, mi-a dat un pic de fior şi a ţâşnit spre botul maşinii, unde se auzea gălăgia. Şi ce să vezi? Pe capota maşinii mele era întins un ziar, iar pe ziar, bucăţi  de pâine, 3-4 cepe, un  baton de parizer tăiat grosier deja băgat în bucăţile de pâine ţinute în mâini, o bucată de kaiser de care nu prea se atingea nimeni, câteva roşii, câţiva castraveţi, o sticlă de suc de culoare dubioasă şi una de bere la 3 litri. Wow, că ce poţi spune altceva, ori poate Doamne fer’, căci pe lângă masa îmbelşugată erau şi vrei 6 zlătari, bărbaţi şi femei, vorbind cât se poate de tare.
Na belea, că tot zicea că nu s-a întâmplat nimic. Capota daciei lor era săltată, în dreapta maşina de marfă, ei peste tot, iar eu singur cu sacoşile în mână, uitându-mă  blocat ca la alfabetul chinezesc. M-am dat deoparte, m-am învârtit după maşina de marfă, apoi după a lor, m-am apropiat un pic şi mă tot gândeam cum să procedez, nu de alta, dar oamenii erau la masă, şi masa-i masă, nu se cade a deranja pe om, nu? Cât am dat eu două ture pe-acolo, aducându-mi aminte din copilărie de întâmplarea cu jumările, ei s-au sezizat că le dau târcoale şi s-au vorbit între ei. La un moment dat, unul, cu gura plină de parizer şi ceapă, mă cheamă şi-mi zice: „domnu’, domnu’, văd că vă învârtiţi pe lângă noi, dacă vă e poftă, veniţi, că ne face plăcere, avem destulă mâncare”.  Să-mi pice sacoşile din mână, pe de-o parte îmi venea să râd, pe de alta să plâng, că pe-asta n-o mai făcusem, să mănânc în parcarea magazinului, cu  nişte truditori ai fierului şi ai cuprului, parizer, ceapă şi pâine. Şi mi-am adus aminte de cuvintele fariseilor: „de ce mănâncă şi bea învăţătorul vostru cu vameşii şi păcătoşii”?  „Nu pentru mâncare am dat târcoale, ci pentru că mâncaţi pe maşina mea şi trebuie să plec”, am zis eu. „Aaaa, domnu’, să ne iertaţi, la noi a fiert motoru’ de la greutate şi am zis mâncăm ceva pân’ se răceşte, da’ luaţi ceva, vă rog, pentru deranj”. Cum s-o dai, că tot nu-i bine. „E miercuri, e post, că luam ceva”, am dat-o eu repede. „Domnu’ nu ne refuzaţi, ce, vă e scârbă cu noi”?  Şi mi-am adus aminte, zâmbind, tot de fariseii ce-i cereau socoteală lui Hristos pentru că ucenicii nu posteau cât ei. Şi le-a răspuns lor Iisus: „pot oare, fiii nunţii să fie trişti câtă vreme mirele este cu ei? Dar vor veni zile când mirele va fi luat de la ei şi atunci vor posti”. Am luat un colţ de pâine, o felie de kaiser şi-o roşioară, le-am făcut ca un sendviş şi l-am mâncat cât şi-au strâns ei ziarul şi bucatele. Desigur, nu m-am săturat, dar cu siguranţă ei au plecat mai sătui fiindcă un român simplu, oarecare, nu i-a refuzat la masă.
Şi zice Scriptura: „sătulul calcă mierea în picioare, iar flămândului tot ce este amar (i se pare) dulce”.


34 de comentarii:

  1. Padre, o data in viata, a doua oara faci cinste. :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La ce baftă am, cred că la mine merge şi-a doua oară, de ce nu, chiar şi a treia oară. :)))

      Ștergere
  2. lol numai tu poti sa patesti din astea. eu ma salvez cu chestia adevarata de altfel ca tin regim foarte strict si nu pot manca. asa ca daca nu aflu si cate calorii si carbohidrati are haleala reusesc sa scap.in rest , mananc cu oricine dar nu orice si oricand.pacat ca n-a avut cine sa-ti faca o poza :) .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să crezi tu că ţine la ei chestia cu regimul, aia e doar o găselniţă de a nu sta cu ei la masă, că nu se punea problema de a te îmbuiba, ci doar de a lua un dumicat, să vadă că nu-ţi este scârbă, spre a le face cinste, spre a-i onora. Cred că dacă te-aş invita eu la masă, ai mânca, nu? :D

      Ștergere
    2. daca ma lasi sa selectez ce pot manca desigur. si am mancat si eu de la tigani in tren pe vremea cand ma fataiam de colo colo prin frumoasa tarisoara( desi nu-mi place sa mananc in tren ca nu te poti spala ca lumea )

      Ștergere
  3. Pai daca la ei o fiert motoru', ce puteau face,Victor? Ca doara nu era sa-si intinda ziarul pe strada printre baltoace! Au ales si ei o masina de roman rabdator si cu scaun la cap, care sa nu-i faca sa le steie dumicatu-n gat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Apăi eu n-am zis că-i rău, bine au făcut, plus că n-aveau cuţit, că dacă aveau şi tăiau cu el pe ziar, adio vopsea la capotă. :)))

      Ștergere
  4. Bună dimineața, Padre! Nu puteai să te întorci de la târg fără să ți se întâmple ceva palpitant. Altfel ce aș mai fi citit eu așa dimineață? O zi bună Padre!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Lucruri banale, ori aparent banale, mi se întâmplă mereu, numai că nu am de fiecare dată timpul şi dispoziţia să le pun în scris.
      Zi bună să fie la casa ta, Mari!

      Ștergere
  5. Buna dimineata, Padre!
    Cu toate ca am citit si aseara articolul tau, l-am recitit si acum, savurandu-mi cafeaua. Imi place sa lecturez cand imi beau cafeaua de la prima ora si o asa lectura chiar ma destinde. :D Mi te si inchipui cu sacosile invartindu-te pe langa masini. :)))) Foarte frumos gestu tau de a servi de la ei, nu multi ar fi procedat asa..... O zi buna si cu spor la voi acolo!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am văzut că ai trecut încă de aseară peste rândurile mele, Meri, chiar dacă era destul de târziu. Mai mult, mă bucur că ai zăbovit şi-n dimineaţa asta la lectură, dublând prezenţa şi cu un comentariu ce va rămâne aici peste ani. Tu mă ştii cum sunt, de la vorbă şi de la mâncare rar mă poate opri cineva. :)))
      Zi minunată să fie şi la voi!

      Ștergere
  6. Parinte, e un deliciu orice scrieti dumneavoastra, dar am ramas cu o intrebare de data asta: chiar nu-i pacat sa mananci de dulce in zi de post doar asa, ca sa le faci unora pe plac si sa nu-i jignesti? Caci eu am tot refuzat pana acum bomboanele sarbatoritilor cand ziua lor pica in zi de post ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cristina, cu bomboanele nu se pune, că-s dese ocaziile. Spune-mi dar când te-a mai poftit cineva la parizer cu ceapă şi kaiser cu roşii, într-o parcare, pe capota maşinii. :)))
      Într-adevăr, corect este să ţinem ziua, dar, dacă din binecuvântate pricini (şi nu vorbesc de boală, lăuzie, sarcină) eşti nevoit să o faci, calci acea zi şi-ţi ţii alta (marţi, joi) pentru liniştea ta sufletească. Gândesc că e mai păcat să aduci tristeţe şi dezamăgire în sufletul uni om decât să calci, cu un dumicat, ziua de post.
      Aşadar, să închei în ton vesel, cu bomboanele merită refuzul, că îngraşă, dar parizerul, nu. :)))

      Ștergere
  7. Sa ne traiti Parinte!

    M-a binedispus mica patanie si mi-am adus aminte de ce mi s-a intamplat si mie cu ceva timp in urma si iata-ma cu ditamai zambetul pe toata fata...asadar...relatez...intr-una din zile, eu aranjata, coafata, pe ditamai tocurile...ca o doamna...,incep sa-mi aud intestinele cum stateau de vorba intre ele(dupa ce consumasem prune la micul dejun).....as fi dat orice sa fiu desculta si sa dau de un lan de porumb, sau de o bostanarie..o toaleta era deja un vis...dar unde s-o gasesc in locul in care ma aflam, la margine de Bucuresti...intr-o zona plina de oameni cu ochi mici si mancatori de orez....aveam ceva de rezolvat in zona respectiva si dupa aceea mergeam la serviciu(de aceea tinuta mea era cea descrisa mai sus)...prin urmare in disperarea mea de a gasi o toaleta...intreband in stanga si-n dreapta...mi-a fost indicata o locatie spre care m-am indreptat cu sufletul la gura...la intrare erau doua femei cu poale crete care se infruptau de zau din niscavai jumari cu paine si ceapa..m-am dus la ele..le-am dat binete si le-am urat pofta buna si ele m-au poftit la masa....ce puteam sa le raspund ca nu de masa aveam eu nevoie atunci...le-am raspuns ca o sa servesc dupa rezolvarea urgentei.......asadar, odata problema rezolvata, am mancat jumari cu ceapa(tuica am refuzat-o politicos,am avut motiv ca sofam), le-am multumit si mi-am vazut de drum...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Andreea, bag seama că nu-s singurul păţit. :)) Şi sincer, chiar dacă era o oră matinală, n-au mers jumările alea de minune?
      De multe ori, de prea multe ori chiar, angrenaţi în sistemul acesta de trai al mileniului III, uităm de fapt că lucrurile naturale şi simple sunt cele care au zidit omenirea, că ele ne-au făcut mari şi că de ce ne complicăm mai mult în reguli ce aparent ţin de civilizaţie, ne îndepărtăm din ce în ce mai mult unii de alţii.
      Cred că merg să-mi fac nişte jumări, deja mi-e poftă. :))
      Zi binecuvântată să ai!

      Ștergere
    2. fara nicio indoiala.....au fost gustoase si-o sa-mi amintesc toata viata de moment..multumesc,sa ne auzim si sa ne vedem cu bine

      Ștergere
  8. Neata buna, Padre! Am savurat o lectura frumoasa la cafeaua mea tarzie :))) Buna lectie ati oferit, eu marturisesc cu rusine, cred ca as fi reactionat taman invers, acum insa zic ca-mi prinde bine pilda asta ca niciodata nu stim prin ce provocari sau incercari ne mai trece viata asta! Chiar va multumesc si va doresc o zi cat mai buna!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Laura, hai că nu e prea târziu, ai avut zile în care te-ai trezit şi mai târziu decât azi. :P :)))))
      Firile oamenilor, temperamentele, sunt diferite, ştim asta de pe băncile şcolii şi cunoaştem din viaţa de zi cu zi. Cred însă ca atunci când vine vorba de a bucura un om, de a-i face onoarea de a gusta, cât de puţin, din cele de pe masa sa, e musai să ne controlăm mai mult, un gest necugetat de moment poate aduce mâhnire, asta în timp ce o alegere bună, chiar dacă-i făcută cu oarecare neîncredere, aduce senin pe chipurile celor din jur.
      Zi minunată să fie şi la voi!

      Ștergere
  9. Padre m-am distrat copios citind , mi-ai inseninat ziua. Dupa tot ce s-a intamplat de dimineata de cand am venit la serviciu asta a fost un lucru care m-a facut sa zambesc si sa ma linistesc .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anca, nu ştiu ce-a fost la voi al serviciu de dimineaţă, nu cunosc cât de dificil ţi-a fost începutl de zi, dar dacă simplele mele rânduri ţi-au adus un pic de senin, mă bucur, şi mă bucur şi de trecerea prin pagina mea.
      Zi cu spor în toate cele bune să ai!

      Ștergere
  10. Mpai,ce sa zic Padre.Cred c-ai avut noroc cu silueta din dotare,ca de treceam eu pe-acolo,ar fi zis ca eu am mancat destul :))))
    Trecand peste gluma,nu pot sa nu remarc generozitatea celor care poate nici nu au prea mult.
    Tot am dat tarcoale postarii,iar acum am pus deoparte hartiile sa te citesc.Si bine am facut.
    Hai sa-ti fie bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vai, Die, dar nu te mai compătimi atât, căci dacă ar fi fost să fie după siluetă, la mine nu mai era cazul de mâncare solidă, ci de perfuzie. :D
      Altfel, să ştii, generozitatea oamenilor care au puţin e una proverbială, cazul biblic cu văduva care a dat doar doi bănuţi (toată averea ei) fiind un exemplu grăitor. Să ştii că-s poftit la masă de multă lume, nu scriu asta mereu, dar mi s-a părut inedit locul şi pitorească întâmplarea pentru a nu o scrie şi pentru voi.
      Zi faină să ai!

      Ștergere
  11. N-am ochi acum să citesc și comentariile, cum fac de obicei, n-am pentru că privirea mi s-a împăienjenit de emoție și pe chip mi se scurg lacrimi care alină. Tu scrii frumos, asta știi, scrii simplu din și despre firescul omenesc, un firesc care mă emoționează prin simplitatea lui. Frumos gestul tău, foarte, foarte frumos! O să revin să citesc toate comentariile și să te recitesc ca să mă amuz și de fâstâceala ta, dar mai târziu, acum vreau să savurez emoția resimțită!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În sfârşit, după amar de vreme, zici că scriu simplu, iar dacă ai şi zice (cum zic eu) că nu-s altceva decât un om simplu, de la ţară, aş spune că încăpăţânarea mea de a vă arăta cine/ce sunt aproape că a dat roade.
      Comentariile de aici nu-s multe, pe facebook, un pic mai multe, cum ştii, dar nu pentru meritul meu, ci pentru că la mine e mereu deschisă uşa la voie bună.
      Dumnezeu îmi pune în faţă, zi de zi, lecţii. Uneori învăţ de la păsări, alteori de la animale, până şi de la gâze mai prind ceva, dar lecţiile oamenilor de lângă mine sunt cele mai frumoase, chit că eu nu-s cel mai silitor elev.
      Îţi mulţumesc de trece, cuvânt şi gând, Dana!

      Ștergere
  12. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu, nu m-am supărat, mai ales că am văzut capota maşinii lor ridicată, semn că n-aveau alt spaţiu de desfăşurare. Bine, nu era locul ideal de a mânca, dar cine-s eu să le judec pe toate, nu?

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    3. Capota maşinii lor era ridicată pentru că le fiersese motorul, asta am văzut-o şi eu. Cealaltă maşină era o maşină (dubă) de marfă cu capotă aproape dreaptă şi nu se putea mânca pe ea, aşa că cel mai bun loc a fost pe capota maşinii mele. Ştiu ce au crezut, au crezut că-i una din maşinile parcate acolo pentru toată ziua, căci în parcarea cu pricina, mai la margine, îşi lasă maşinile anumiţi navetişti pentru a scăpa de aglomeraţia parcărilor de pe marginea străzilor. Ori, crezând ei că proprietarul nu vine până seara, au întins masa.
      Ştii de ce nu m-am supărat? Nu m-am supărat fiindcă era vorba de masă, dacă şi-ar fi înşirat oarece obiecte spre vânzare ori ar fi jucat cărţi, mai ziceam, dar aşa, pentru trei dumicaţi... .

      Ștergere
  13. Imi plac intamplarile astea ale tale, aparent banale. Dar vezi tu, sunt intamplari care ne pun putin la incercare, care ne invata cate ceva. Altul poate s-ar fi suparat, sau le-ar fi zis sa-si mute masa in alta parte. In schimb tu, le-ai respectat masa, fiindca-s oameni si ei, si n-au facut-o din rautate :) si au apreciat asta invitandu-te la masa lor. Dar vai, trebuie sa recunosc ca am inceput sa rad imaginandu-te cu sacosile in mana, dand tarcoale printre masini :))
    O saptamana frumoasa si linistita!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, am parte de astfel de întâmplări, sunt un om activ ce interacţionez cu multă lume indiferent unde merg. Mi s-a părut firesc să-i las pe oameni să mănânce, nu de alta, dar dincolo de ineditul situaţie şi de faptul că nici ei nu se comportau firesc pentru locul în care se aflau, am zis că dreptul de a mânca, chiar dacă sfidează un pic în cazul de faţă, este un drept elementar. Nu cred că mi-ar fi plăcut mai mult să-i găsesc mâncând pe jos, lângă vreun gard al parcării.
      Altfel, la cum eram îmbrăcat (oarecum elegant, adică nu prea ca de piaţă), dând târcoale cu sacoşile în mâini, eram bun de pozat, recunosc. :D
      Seară binecuvântată să fie la voi!

      Ștergere
  14. Parinte, e delicios cum scrieti dumneavoastra. Dar sa stiti ca oamenii cu inima calda trag la oameni cu inima calda - nu or fi fost genul de prieteni obisnuiti dar generozitatea e de apreciat.

    Imi aduceti aminte de ultimile zile de sarcina (grele, am nascut dupa termen, profitam sa plimb burtoiul zilnic la piata doar sa nu stau in casa :D ). De fiecare data m-au imbiat la mancare ...femei simple. Florarese cu fuste. Fara. Ce mancau o bucata de paine cu o ceapa (pe cuvant, atat aveau pe ziar...). ce mancau o felie de parizer si un colt de paine. Ma imbiau mereu sa cer ca poate mi-o fi pofta, poate mi-o fi foame.
    Atunci am inteles ca omul sarman intelege de foame pe altul, omul ajuns sus nu ii mai pasa. Si am vazut asta in toate cazurile si apelurile umanitare ce le-am facut in jur: persoanele ce au pornit de jos, modeste, au sarit prima data.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gravid n-am fost până acum :)))), dar cred că dacă aş fi fost femeie, chit că acum nu-s pofticios, aş fi avut o problemă.
      Este foarte adevărat că oamenii simpli sunt mult mai darnici decât cei cu dare de mână, iar aici e o psihologie adâncă, una care cu greu poate fi explicată, o percepţie de viaţă pe care numai cel care a trăit-o o poate înţelege la adevărata ei valoare.
      Nu scriu delicios, dar cred că mai fac pofte unor cititori de-ai mei uneori. :D

      Ștergere
  15. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am văzut că ai şters, am primit şi mesajul în care mi-ai spus despre acest lucru. N-am avut timp de răspuns, târnosirea e peste două săptămâni şi am foarte mult de lucru, doar am dat accept comentariilor, urmând ca azi, duminică fiind, să încerc să răspund.
      Nu am eu dreptate în toate, greşesc şi eu, sunt om. Problema este că aici, când comentăm, lucrurile se văd altfel, e firesc, totul e la rece, dar anumite întâmplări, la momentul petrecerii lor, când totul se desfăşoară "pe viu", le tratăm cu impulsul de moment, realizând mai apoi cât de bună ori cât de rea a fost alegerea.

      Ștergere