miercuri, 1 iunie 2016

RETURN TO INNOCENCE


Ţine tu de plasă că intru eu, apoi pun un băţ şi intri şi tu pe lângă bulumac, dar iute să nu vină cineva.” N-am zis nimic, n-am zis fiindcă eu, chiar dacă-s preotul satului,  nu sunt „cineva”, şi cum  nu mă văzuseră, cum  bicicleta aproape că nu face niciun zgomot pe poteca cu iarbă iar boziile de lângă gard sunt mari de-acum, la fel de mari ca  lăstării de zarzăr ce şi-au ieşit din „matcă” prin găurile plasei de sârmă, m-am oprit.
Să nu furi”, aşa zice cea de a opta poruncă din Decalog, multă lume ştie asta, chiar şi eu, copil fiind, am fost avertizat de părinţi cu privire la acestă poruncă, deseori am auzit îndemnul/atenţie „să nu care cumva să vină cineva la poartă să ne zică c-aţi furat ceva că...”. Ei, da, de parcă îi mai ardea cuiva de cea de a opta poruncă când cea de a zecea  („să nu pofteşti nimic din bunul aproapelui”) deja era călcată, ca odinioară Adam cu Eva înaintea fructului oprit. Fireşte, noi ziceam că nu-i dreptate pe lumea asta, adică ce, unii să aibă cireş de mai, iar alţii nu, unii să aibă căpşuni, iar alţii nici urmă, cu atât mai mult cu cât nedrept ni se părea că ăi de aveau aceste bunătăţi erau în vârstă şi nu le păsa de comoara din grădină, iar noi, copii năstruşnici şi lihniţi după vitamine, răbdam cu ochii printre uluci.
No bine, am sărit gardurile de nu ştiu câte ori după cireşe, aşa cum tiptil am mers şi la căpşuni ori la pepenii CAP-ului, chit că am mâncat şi verzi o grămadă, că la lăsarea întunericului nici cei mai buni ochi nu mai distingeau care-i fructul copt şi care-i ăla prăzuliu.  Şi da, am şi plătit pentru cele făcute, dar nu când am greşit, ci când n-am greşit, numai că lacrimile alea s-au şters de multă vreme, de-acum rămânând doar amintirile unor zile toride în care, nefiind logaţi la niciun aparat ca-n zilele de azi, băteam uliţa şi malul gârlei cât era ziua de mare, purtând cu noi mereu fie o minge peticită, fie câte o praştie minuţios aranjată, fie pachetul de „ruble”, fie cărţile de „păcălici”. Şi ţurca, vai, câtă ţurcă am jucat... .
Mi-am tras bicicleta la umbra unui vişin de lângă gard şi am urmărit acţiunea. Tiptil, amândoi, şuşotind planul de bătaie, au tulit-o rapid lângă cireşul care de-abia acum începe să arunce flăcări prin fructele ce strălucesc ameţitor de îmbietor. „Băă”, zice unul, „vezi nu lua de-alea verzi, jumoale şi tu câte poţi, ia şi  cu frunze şi bagă-n sân, că bag şi eu în pungă, apoi mergem pe teren să le arătăm şi lu’ ăia”.  Am vrut să strig, dar n-am strigat (poate unii veţi zice că am procedat greşit), m-am gândit că vreodată, mari fiind, mai bine să-şi aducă aminte de-o boacănă a copilăriei aşa cum îmi aduc aminte şi eu decât să-şi aducă minte că atunci când le era lumea mai frumoasă s-a găsit popa să-i muştruluiască.  Aşa că mi-am văzut de drum spre cimitir pe poteca cu iarbă multă şi dus am fost.
Lăsaţi copiii să vină la Mine că a unora ca acestora e împărăţia cerurilor”, n-am zis eu asta, ci Hristos, şi bine a zis aşa, căci inocenţa copiilor, chiar şi atunci când greşesc, este balsam pentru cei care au uitat că de fapt a fi mare/adult nu este egal cu a fi drept, ci a fi mare înseamnă a fi mai înţelept, căci deseori un copil este mai drept în greşeala sa decât un adult în dreptatea sa.
La întoarcere am zis să dau şi pe la biserică, şi dinspre cimitir, dacă tot eram pe drum, am  trecut prin dreptul terenului de fotbal. Undeva, pe iarbă, în faţa a patru băieţi, stătea „prada”, un morman de cireşe de cinci nuanţe, de la verde crud şi până la roşu aprins. M-am oprit în dreptul lor şi discuţia înflăcărată ce-o purtau a încetat imediat.  „Ce fac băieţii”? Şi prefăcându-mă că merg mai departe întreb aşa, ca-n fugă: „de unde aveţi cireşele alea?”, părând mai nevinovat decât ei. Ca într-un cor pe patru voci, dar cu partituri diferite, am primit răspunsul: „le-am primit de la...; sunt de la mine din cireş; am cules noi pentru cineva  şi ne-a dat şi nouă; le-am furat de la...”. Şi linişte totală, în momentul în care inocenţa a strigat „le-am furat de la...,” s-a făcut linişte.
Îmi aduc aminte că în copilărie, pentru a putea ajunge la cireşul mult dorit trebuia să trecem de câinele legat taman de tulpină. A fost simplu de fiecare dată, era de-ajuns să ne învârtim în jurul cireşului, de departe, iar câinele urmărindu-ne scurta lanţul cu fiecare tură până când rămânea aproape împilat cu botul lângă tulpină, numai bine ca noi să urcăm pe crăcile de mai de departe de trunchi până sus în vârf.
Taica părinte, să nu ne spuneţi, că ne omoară în bătaie acasă”. M-am uitat zâmbind la chipurile lor un pic speriate şi mi-am adus aminte că omul de ne-a pârât în copilărie că am fost la pepeni a devenit cel mai antipatic  vecin, şi nu pentru faptul că ne-a pârât, ci pentru faptul că a „înflorit” aventura noastră taman pentru a ne vedea pedepsiţi.
Am luat un pumn de cireşe din „pradă” şi le-am zis: „n-am să vă spun acum, dar nici nespuşi n-am să vă las, că nu e drept. Am să vă pârăsc, nu azi, nici mâine, ci atunci când, mari fiind, venind cu copiii voştri la biserică, le voi spune şi lor cât de  bune erau înainte vreme cireşele de mai”.
Şi zice Hristos: „iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării”.

Inocenţa este, cred eu, acel drept judecător al copilăriei, starea în care fructul oprit devine prima lecţie de maturizare într-o lume în care oamenii fug de rai taman pentru că au uitat cum este să fii copil. 

77 de comentarii:

  1. Ca de obicei, o postare extraordinara. Aveti un talent desavarsit, parinte. Bine ca v-ati facut blog si ca va putem citi si noi, caci asta e literatura in adevaratul sens al cuvantului. Am remarcat doua "varfuri" ale scrierii: "căci deseori un copil este mai drept în greşeala sa decât un adult în dreptatea sa" si toata fraza din final. Mi-a mers la suflet.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ei, Cristina, cu blogul e poveste mai veche, a apărut în urma unor discuţii aprinse (la modul frumos) de pe un site pe care am cunoscut mulţi oameni deosebiţi, astăzi buni prieteni. E drept, acolo mai comentau şi useri care credeau că cele spuse de mine prin comentarii sunt lucruri plagiate. Pentru care motiv mi-am făcut blogul, ca armă de apărare, în sensul că articolele postate pe acel site erau de fapt cuvintele mele, postate întâi pe pagina de blog şi mai apoi share-uite, cum fac şi acum pe facebook.
      Despre cât de frumos scriu nu spun nimic, adevărata plată îmi este dată de comentariile voastre, fie când sunt de laudă, fie când sunt de critică.
      O zi minunată să fie la casa ta!

      Ștergere
    2. Exact ce a scris Cristina, dar 100% exact, gandesc si eu si frazele acelea emotioneaza, sensibilizeaza, pun omul pe ganduri, transmit intelepciune si ma opresc. Chiar purtati un extraordinar talent, scrierea este vie, sclipeste precum ciresele coapte cand le mangaie razele soarelui. Si sunteti atat de profund!

      Ștergere
    3. Mihaela, vai, bine că nu te-ai supărat de polologhia comentariilor mele de pe la blogurile tale. Sunt un om simplu şi simple-mi sunt şi scrierile, probabil că taman de aia vă sunt plăcute, fiindcă-s aşa de simple că nu obosesc cititorul. Restul, ştie Dumnezeu mai bine cum să-mi dea inspiraţia.
      Mulţumesc frumos!

      Ștergere
    4. Doamne fereste, cum as putea sa ma supar? Dimpotriva, orice comentariu este o bucurie! Si am uitat sa va contrazic la ceva: spuneati mai sus, cu modestia ce va caracterizeaza, ca nu sunteti "cineva". Si nu pot sa fiu de acord cu asta, caci sunteti CINEVA! Si daca nu ati fi preot, sunteti CINEVA. Prin sufletul si daruirea pe care o puneti in fiecare gest, fapta, cuvant. prin intelepciunea si bunatatea dvs, sunteti CINEVA si in sat, si in blogosfera si oriunde mergeti! Am zis!

      Ștergere
  2. Neata, Padre!
    Frumoasa tare povestirea, taman buna pentr-o dimineata cu soare, ba mai mult, ziua copilului.
    La multi ani!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gaby, copilă, apăi înseamnă că ţi-e chiar ţi-a plăcut povestirea, căci altfel, cum bine ştiu, mă taxai la secundă. :)))
      Mulţumesc frumos! Zi minunată să ai alături de copiii tăi frumoşi!

      Ștergere
  3. De-as mai gasi un cires ca in copilarie, m-as copilari si azi, dar nu cred ca ar mai fi aceeasi placere la ,,furat" pentru ca dispare teama, inocenta o data pierduta nu o mai poti recupera, e ca timpul. Vara frumoasa, Padre!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cireşi sunt, îţi spun eu că sunt, doar plăcerea nu mai e aceeaşi, chiar îmi spunea o bătrână mamă că fiul ei, azi om în toată firea, cu casă la oraş, n-a dorit să mai culeagă nicio cireaşă din cireşul din curte, a zis că-i mai lejer să le ia de-agata culese din piaţă.
      Eu sunt matur, dar parcă încă cu un dram de copilărie, nu-mi trece an să nu mă sui în cireş. Mai mult, cum scriam acum ceva ani, chiar şi-n cireşul din cimitir mă sui, mă amestec printre copiii care se joacă la cules trecând din creangă în creangă.
      Zi faină să fie şi al voi, cu miros de apă de mare dacă cireşe nu-s de cules.

      Ștergere
  4. Bine ati revenit cu povesti de incantata sufletul, Parinte!
    Ce copii norocosi aveti acolo! Caci furatul de cirese a ajuns in zilele noastre un adevarat privilegiu. Ma uit cu mila la pui de oraseni crescuti parca in borcane de sticla unde nimic nu trebuie sa-i atinga, nici ispita de a incalca porunca a 8-a, nici praful de pe ciresele nespalate mancate la gramada pe terenul de fotbal. Mi-e mila ca poate nici nazbatii de povestit nepotilor nu vor avea :(
    Am avut si eu in copilaria mea la tara privilegiul sa fur, nu cirese, ci piersici. Eu fiind alergica la piersici! Nici macar nu le mancam, le dadeam celorlalti copii. Vedeti Parinte, de mica eram milostiva :))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Apăi am zis să mai scriu şi pe la mine, de-ajuns că fac gălăgie pe paginile voastre şi tare-mi e să nu mă banaţi. :))
      Da, am avut o copilărie specială, cred că dacă aş scrie tot, paginile ar ajunge la dimensiounile unui roman fără nicio problemă. Vaedem, poate în timp, acum prea multe-s treburile de zi cu zi.
      Ahh, dar aşa bună-i tarta cu piersici, cum să fii alergică la aşa parfum. :D
      Zi minunată să fie la voi, Iuliana!

      Ștergere
  5. ..." căci deseori un copil este mai drept în greşeala sa decât un adult în dreptatea sa. "...ABSOLUT DIVIN si perfect adevarat ! .... Sublima postarea ...si pedeapsa ! ... La multi ani copilului din noi !!! ... Va multumesc Parinte, pentru dimineata plina de zambete si nostalgie pe care mi-ati oferit-o! O vara plina de culoare si frumos , va doresc !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gabriela, eu am scris ce-am simţit, am scris din ce-am văzut acum cu ochii adultului dar ştiind ce-am simţit cu sufletul când eram copil. Şi sincer, chiar mi-ar plăcea să mai fiu copil, fie numai şi pentru o zi.
      Mulţumesc frumos de gând şi aprecieri! Zi minunată să fie la voi!

      Ștergere
  6. Dintre toate poamele, cred că dolofanele cireșe sunt, de fiecare dată, indiferent de loc sau de vreme , mult mai bune ,cele aruncate-n sân, de-a valma.
    Din grădina altcuiva, bineînțeles!
    ador imaginea „ cu cireșe la urechi„!

    Gânduri bune, Părinte!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eram pe bicicletă prin sat, mi-aş fi pus cireşe la urechi, dar deja deveneam subiect de youtube. În copilărie, pe malul Argeşului, nimeni n-ar fi pozat asta, ceea ce nu înseamnă că acele imagini n-au rămas imortalizate în suflet pentru toată viaţa.
      Vă mulţumesc de gând şi cuvânt!

      Ștergere
  7. Frumos si la obiect ca intodeauna, Padre. Frumoase sunt amintirile din copilarie si pacat ca in ziua de azi copii au pierdut, sau au fost inepartati fortat de astfel de "copilarii" O zi minunata! >:D<

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Motănel, nu se compară cu nimic amintirile copilăriei, şi nu pentru că acum n-am avea trăiri şi întâmplări frumoase, ci pentru că cele de atunci nu erau premeditate, calculate şi socotite ca acum, ci pentru că erau pur şi simplu trăite.
      Zi faină să fie la tine, Vladimir!

      Ștergere
  8. Balsam pentru suflet povestirea ta Parinte.
    Ce bucurie poate fi pe enoriasii tai sa-i pastoreasca un asemenea OM,acelasi OM.Un Om pe care daca l-ai intalnit o data,astepti cu nerabdare urmatoarea intalnire,ori macar o discutie telefonica.
    Povestirea ta mi-a adus aminte de copilaria mea.Frumos a fost.Chiar daca am fost un copil destul de serios,nu ma fofilam cand prietenii mei ma ispiteau la prostioare.
    Multe fructe am mai furat si noi si mereu era un amuzament actiunea in sine,ca altfel parintii ne cumparau destule fructe.
    Ma bucur ca cei care au harul povestirii,astern pe hartie aceste ganduri.Mie imi place sa le citesc,asa cum imi place sa ascult povestirile mamei ,din copilaria ei.
    Imi dau seama ca parca acestea sunt retinute cu lux de amanunte,poate pentru ca au fost traite atat de intens.
    La multi ani taica Parinte,sa ramai mereu cu sufletul asa senin precum al unui copil!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Die, nu ştiu ce impresie v-am făcut eu vouă, dar bag seama că logoreea mea nu v-a deranjat aşa de mult până acum, că încă mai aveţi răbdare să citiţi ce scriu eu, că atunci când ne întâlnim nu fugiţi de mine când vin să vă vorbesc.
      Sincer, nu mi te imaginez mergând la furat de cireşe ori alte fructe, nu pot, dar ştiu sigur că la prepararea lor te descurci de nota 10, ceea ce nu pot spune şi despre mine la fel. :))))
      Vreodată poate că am să vă istorisesc mai multe, dar să mai îmbătrânim niţel, că acu' prea multe-s treburile. :D
      Zi minunată să fie şi la casa ta!

      Ștergere
    2. Asa-i ca nu iti inchipui cum as fi aratat la furat de cirese? :))))))
      Drept e ca eu furam mai de pe la poale ca-mi era cam frica sa urc in pom.Singura data cand am urcat in pom,a fost cand ma ameninta bunica cu bataia,tocmai pentru ca auzise ca am furat niste mere din gradina unchiului meu :))))
      N-avem cum sa ne plictisem de povestile tale,asa ca ai face bine sa iti faci un stoc serios pentru cele 4 zile si 3 nopti care ne asteapta mintenas,ca doar n-om sta muti atata vreme :)))))

      Ștergere
    3. Asta sigur, numa' trei luni mai sunt şi gata. Eu sunt pregătit de vorbit aşa cum eşti tu de gătit, mai cu seamă că avem şi-o sărbătorită atunci, nu? ;) Şi-apoi parcă văd că deşi sunt atâtea zile, tot puţin va fi timpul de vorbit.
      Altfel, vezi cum "furi" oarece bunătăţi din alea maramureşene când vii, că de-ale noastre suntem plini. :)))

      Ștergere
    4. Garantat nu venim cu traista goala,sa sarbatorim cum se cuvine :)))))
      Cu siguranta putin ar fi si-o saptamana dar vom sti cat sa alocam data viitoare .
      Astept si eu s-aduci niste rosii cu branza,ca prea mi-ai facut pofta.

      Ștergere
    5. Clar, mai ales că pe astea mă pricep şi eu să le gătesc. :)))

      Ștergere
    6. Dupa cum vezi,nici nu's pretentioasa :))))

      Ștergere
    7. Mi-am mai adus aminte ca,in copilarie,bunica mergea la "oras" si cum se urca in autobus,noi copii,dadeam iama in gradina,verisorii mei la merele de vara iar eu in gradinita la castraveti.
      Tare imi placeau castraveciorii aceia mititei,abia aparuti.Saraca bunica nu mai avea din ce sa puna muraturi :)))))
      Si acum prefer castravetii merelor sau altor fructe :)))))

      Ștergere
    8. Hai că încet-încet îţi vei aduce aminte de toate "hoţiile". :))) No, castraveţii îmi plac şi mie, mai ales cu roşii şi brânză. :D

      Ștergere
    9. Imi aduc aminte si marturisesc intotdeauna,macar ca uneori nu mi-e buna sinceritatea :)))))

      Ștergere
  9. Bine ai revenit Padre! Cu toate că am crescut la oraș,cartierul în care stăteam era unul cu case la curte, dar și cu o grădină mare, cu gard de plasă de sârma, plină cu de toate. Începând de primăvara devreme cu lalele de toate culorile, apoi cu liliac cu miresme îmbătătoare. Abia mai târziu veneau cireșele și vișinile. Și pentru că în grădină erau stăpâni vreo trei câini lupi care ne alergau până săream gardul, cireșele le furam cu hoțoaica făcută dintr-o trestie, meșterită special la un capăt.
    Ce amintiri mi-ai trezit Padre!
    O zi bună vă doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-am mai pomenit de cârligul din fier cu care trăgeam de crengi şi nici de alte unelte ori gadget-uri improvizate pe moment de care ne foloseam, alea-s tabu. :))
      Îţi mulţumesc frumos pentru gând şi trecere. Zi minunată să fie la casa ta!

      Ștergere
    2. Mai c-ar merge un selfie stick acum pentru asa o treaba :)))))

      Ștergere
  10. Bună dimineața, Padre!
    Este o zi perfecta pentru aceasta povestire. Mă regăsesc și eu în povestea cu pepenii și gandindu-mă la cum a fost, acum adult fiind, parcă m-am rușinat! Pe vremea aceea, copii fiind, nu puteam rezista poftelor, ca deh ... doar eram copii!
    O zi frumoasă, Padre!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mirela, dacă pe Dia nu mi-o pot imagina furând fructe, pe tine da :))), nu-ş de ce, poate doar pentru faptul că mi te închipui mai băieţoasă când erai mică.
      Zi minunată să fie şi la voi!

      Ștergere
    2. Ori poate pentru ca ea e mai inalta si ajungea mai bine la fructe :))))))

      Ștergere
    3. Ei, la treaba asta nu contează numai înălţimea, ci şi determinarea, vezi bine că dacă e nevoie te strecori şi pe sub plasă. :))

      Ștergere
  11. Anonima da o dau semnata......ma cunosti ca pe un cal breaz....La multi ani, Padre! Ca pana la urma esti si tu un copil strengar, chiar daca ai catastiv...Zau daca nu erau mai bune ciresele de la vecinu`mai ales ca era un om scartar si nesuferit....ce sa-i fac daca ale lui se inroseau primele.....asa rau chinuia ciresul ala sa nu cada crengile la noi in gradina incat te intrebai cu ce a gresit bietul copac..si parca in necazul lui, an de an, cele mai bogate crengi cadeau in curtea noastra.....deci nu prea era furtisag, ca erau la noi in gradina....cate pozne, cate amntiri frumoase......

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Crezi că dacă spuneai că te ştiu ca pe un leu, era mai bine? :))
      Sper să găsesc pe vreun prieten în comentarii care să-mi spună că familia asa a fost din cealaltă tabără, adică din tabăra "prăduită", căci bag seama că mai toţi au fost în ceata celor care nu aveau cireş de mai ori alte fructe prim-văratice.
      Altfel, ştiu, tot copilă năzdrăvană eşti şi tu acum, nici nu se observă că ai mai puţin de 25 de ani (de căsătorie).

      Ștergere
    2. Ca daca tot a adus vorba "anonima" asta care ne e tare draga,mi-am adus aminte de un film cu un copilas de imi era tare drag si mereu se ducea sa fure fructe din gradina unui om care era tare rau.Si ei furau in ciuda lui,ba l-au mai si intrebat cu ce dovedeste ca fructele care au crescut in pom prin vointa Domnului,sunt ale lui :)))

      Ștergere
  12. Mergea si leu paraleu.......copilul din mine m-a ajutat sa trec peste tot si toate si sa merg mai departe.....pot eu sa-ti spun, ca am fost praduiti de vecini, era un fel de reciprocitate....in afara de vecinul chitros, restul aveau copii de seama noastra sau un pic mai mari, saream ''parleazul'' pe NV chipurile ei la noi, noi la ei, ca erau mai bune capsunile, zmeura si chiar si corcodusele.....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aşa, aşa, tu spune, că eu trec în catastif. :)))))

      Ștergere
  13. Frumoasa poveste, magistral redata! Parinte, oare cu totii am fost la furat cirese? Cred ca si Dumnezeu mustacea vazandu-ne...

    Stanuta, Galati ( citesc de mult pe aici, blog nu am!)











    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu, nu cred să fi fost toţi copiii la furat de cireşe, mai ales cei care au crescut la oraş, mulţi din cei de-acum, care cresc în faţa monitoarelor.
      Dumnezeu zâmbeşte, desigur, am scris despre asta un blog acum ceva ani.
      Îţi mulţumesc de trecere şi gând! Zi cu senin să fie şi la voi!

      Ștergere
  14. Cu povestirea asta mi-ai adus aminte de o pățanie ca și cea de mai su. Școala era langa biserica si cimitir. In una din pauze, am intrat in cimitir sa le arat prietenelor mele mormantul bunicii. La plecare am dat pe alee de narcise foarte frumoase, am rupt cateva sa le oferim d-nei invatatoare. Când le-am oferit, ne-a intrebat de unde le avem si ne-am fasticit, apoi am spus adevarul. Dna invatatoare ne-a aplicat o corectie de mama focului, a chemat parintii, ne-a scos la careu. Mult timp am urat-o. Dar asta a fost invatare de minte sa numai fac asa ceva niciodata. La multi ani.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cristina, cred că era vorba despre tovarăşa învăţătoare, doamnele învăţătoare nu mai aplică nicio corecţie, aşa spune sistemul. :D
      Nu ştiu dacă ceea ce făceam noi era premeditat, ştiu sigur că era un fel de act de bravadă pe care-l făceam nu pentru a face rău, ci doar pentru a ne potoli un pic pofta cu trufandalele verii.
      Flori n-am "luat" niciodată, mai mult, şi acum, matur fiind, rar dăruiesc flori, nu de alta, dar mă fâstâcesc. :)))
      Tochitura ta cu cartofi noi mi-a cam dat de gândit ieri, să ştii.
      Mulţumesc de trecere şi cuvânt!

      Ștergere
    2. Padre, păi cam da cu tovarsa ;) Tochitura cu cartofi, pot face oricand ;) Asa ca da un semn, cu cel putn 6 ore inainte :D ca Alin, găteste, lent și bineeeeeee ;)

      Ștergere
  15. incerc sa imi aduc aminte daca am mancat cirese furate in copilarie dar cred ca nu. alte chestii probabil. dar imi aduc aminte ca bunica avea un cires mai mititel si l-am mancat odata pe tot (fara frunze :P). dupa aceea vreo 2 ani n-am mai pus cireasa in gura :D. azi a adus mama primele cirese din gradina. de sterpelit am sterpelit niste trandafiri superbi din fata sediului militiei :D, n-a facut nimeni scandal . ne-au lasat in pace probabil s-au distrat ca si tine :). simtul acela al " copilariei" si copilarelii nu cred ca tine de varsta, sunt copii care nu-l au si altii il au la 70 de ani (si nu vorbesc despre dementa senila aici ). cirese ca cirese dar zmeuraaaa.....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Măi să fie, şi eu care credeam că femeile doar ciugulesc aşa, câte puţin, când colo ce să vezi, mănâncă un cireş întreg. :))))
      Totul ţine de la caz la caz, de locul unde ai trăit şi de anturaj. Noi suntem 5 băieţi la părinţi, iar pe uliţa noastră cred că se adunau şi 30 de copii la ceas de seară, la joacă. Îţi dai seama că n-aveam ce face decât să punem ţara la cale, căci tehnologia de-i ţine ocupaţi pe copiii din ziua de azi era SF pe vremea aceea.
      Avem şi zmeură, desigur. :D

      Ștergere
  16. amintirea e mereu o fereastra in care ne regasim copii ; frumoase amintiri,Victor! :) La multi ani copilului tau interior!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Indicat e să avem mai multe ferestre, Ana, am avea lumina copilărie pe chipuri vreme îndelungată.
      La mulţi ani ţie, la mulţi ani băieţilor tăi, inclusiv tatălui lor!

      Ștergere
  17. Neata buna, Padre, ma bucur mult ca ne-ati adus o raza! Asa m-a impresionat ce ati scris ca am dat si ceva la soareci, asa frumos ce le-ati gandit... mi-i si imaginam cu ochii lor. Tare mult imi place cum transformati ideile in cuvinte si mereu ma duce cu gandul, stiti la cine :)))) Mereu ma gandesc, de asta sunteti atat de iubit, nu numai de catre noi, astia virtuali, dar ma refer la oamenii de acolo, la copii, niciodata nu v-am simtit vreo rautate in vreun gand, nicio umilinta, si totusi pildele ne merg acolo unde trebuie. Nici nu mai stiu ce scriu, se aglomereaza multe in minte si unii nu au darul asta al scrisului, cum ar spune cineva, ca un nebucatar :)))) Chiar mi-a mers la suflet! Toate cele bune si speram sa ne ramaneti alaturi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Laura, bag seama că tu vrei să mă îmbunezi, să uit de bunătăţile pe care le faci şi de care, fiind foarte departe, nu mă pot atinge. :)))
      Ei, sunt un om simplu, un om al pământului şi-un slujitor al altarului deopotrivă, sunt iubit de Dumnezeu şi-i iubesc pe oameni, iar răspunsul acestor stări îl vezi şi tu.
      Şi dacă lumea se amuză de întâmplările copilăriei, am văzut eu că la fel de copios se amuză şi când cineva, cu experienţă, mai arde câte o mâncare. :P :)))
      Zi binecuvântată să fie la voi!

      Ștergere
  18. Copilaria pare si mai frumoasa vazuta prin ochii tai. De cuvintele intelepte nu zic nimic, ca imi stii parerea.
    Zi buna la casa ta, Victor, si un intarziat(motivat, tee asigur :) )"La multi ani!" fetitei tale.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred că ochii mei văd copilăria în acest fel pentru că sufletul meu încă se bucură la vederea oricărui copil, oricărui joc, iar zâmbetele pruncilor îmi sunt deseori medicament.
      Despre înţelepciunea mea nu zic nici eu nimic, e destul de înaltă, cam până la genunchiul broaştei. :)))
      Mulţumesc pentru gândul bun! La mulţi ani şi micilor tale făpturi, cele care-ţi dau rangul minunat de bunică!

      Ștergere

  19. Hristos a Inviat!

    La multi ani, copilarie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adevărat a înviat! Senin ca-n suflet de copil să fie şi-n casa voastră!

      Ștergere
    2. Multumim pentru toate binecuvantarile!

      Ștergere
  20. Asa este,ciresi sunt,,pe la noi chiar in cartier pe la blocuri stau de la manca pasarile si se strica pentru ca omul comod prefera sa le ia de la piata decat sa faca nitel efort sa le culeaga direct din fata blocului.Si gratis!
    Spuneti si dv ...nu e pacat?
    Vorba lui Efrem Sirul.."nu-mi da Doamne duhul trandaviei'..si la propriu si la figurat,,,cred ca aceasta comoditate in aceasta era actuala ultratehnologizata, e una dintre cele mai mari pacate!
    Sa-i vedeti la iarba verde cata mizerie lasa din comoditate! dupa ce si-au umplut pantecele si incurgitat bidoane intregi de bere!Mi se face sila,,,unde e constiinta lucrului bine facut,respectul fata de Natura,scanteia divina?
    Ce se intampla?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Autosuficienţa, mândria şi parvenitismul duc la astfel de situaţii. Desugur, lor li se adaugă lipsa celor 7 ani de-acasă şi simţul civic (în cazul celor cu gunoaie). Oamenii mileniului III au devenit dependenţi de hipermarket, de aer condiţionat, uitând că anticorpii, mulţi dintre ei, se fac lucrând şi mâncând în/din natură, căci cele procesate sunt de multe ori un pas sigur pentru diverse boli într-un viitor nu prea îndepărtat.

      Ștergere
    2. E duhul trandaviei si lipsa de empatie parinte...nimic altceva!
      Te bucuri sa gasesti un loc curat,si cum Doamne te lasa inima sa-l lasi murdar la plecare,cu resturi de mancare,ziare,celofane,sticle de plastic etc.
      Si sunt cu duiumul asemenea specimene!!!!
      De ce?


      Ștergere
  21. Minunat articol, Padre!
    Vin și eu cu întârziere să-l citesc. :)
    La furat de cireșe nu am fost, că mă chemau vecinii să culeg de la ei, dar țurca......eh, ce vremuri!
    Uitasem de jocul acesta pe care îl jucam cel mai des în copilărie, mergând pe izlaz cu vacile, unde se adunau copiii din 3-4 sate.
    De la o vreme, ma duc ades cu gândul la copilărie și la anii ei frumoși, nu știu de ce, poate de vină-i vârsta, dar tot mereu îmi amintesc episoade din copilărie, de jocurile pe care le jucam până pe înserat, însă de țurcă chiar nu-mi mai aminteam.
    Dar acum, citind articolul tău, parcă mă văd jucând.....
    O zi bună, Padre și să mai scrii din astea, că tare frumoase sunt amintirile din copilărie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Meri, e doar un articol simplu cu rânduri de suflet, nu-i aşa de minunat, că încă n-am ajuns la stadiul de a scrie minunat (literar vorbind).
      Lasă parte cu chematul, că şi e mine mă chemau la cules, dar furatul cireşelor, fie din curtea vreunui vecin, fie de la CAP, reprezenta un fel de test de maturitate al copilăriei. Vasăzică jucaţi voi ţurca. Era fain, pe drum, pe izlaz, în zăvoi, oriunde ne găsea dorul de joc, rupeam tot. :)))
      Poate peste câţiva ani, când băieţii tăi se vor căsători, când vei avea nepoţi, o să ai posibilitatea (alături de Adi) să rememorezi clipele coplăriei învăţându-i şi pe ei aceste jocuri aproape apuse.
      Bună să fie ziua şi la voi, Meri! >:D<

      Ștergere
  22. https://www.youtube.com/watch?v=o1wnDx9Msug
    melodia mea de suflet de ceva timp :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai văzut câte imagini ca "de-acasă" sunt în clip? Fain, mai ales că eu le regăsesc zi de zi prin curţile sătenilor, în special acolo unde casele-s făcute de cel puţin două generaţii înainte.

      Ștergere
  23. Nu stiu altii cum au simtit texxtul asta, dar eu am PLANS.... Datroita frumusetii scrierii, dar si de dorul adevaratei copilarii...

    Sa traiti, Parinte! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Probabil că mulţi s-au regăsit în rândurile scrise de mine, Claudia. Poate că mulţi şi-ar dori să dea timpul înapoi, nu ştiu. Un lucru ştiu însă, anume că aceste clipe ale copilăriei sunt unice şi binecuvântate.
      Seară binecuvântată să fie la casa ta!

      Ștergere
  24. Cirese avea bunica. De fapt avea cam tot felul de fructe, nu era nevoie sa mergem la "furat". In schimb, mergeam la furat cucuruz. Dar nu pentru a le manca, ci pentru a ma juca. Cand cucuruzul e tanar, face parul acela, stii nu? Ei bine, cum nu prea aveam jucarii, cucuruzul mergea pe rol de papusa. Le faceam cozi, le impleteam parul, apoi cand parul incepea sa se usuce, le aruncam. Da, stiam ca nu e bine ceea ce fac, dar ma gandeam ca la cati cucuruzi sunt, nimeni nu va simti lipsa daca iau si eu vreo doi-trei.
    Ai scris minunat, am citit cu mare placere, ca intotdeauna pe aici :) Esti un om frumos la suflet, Victor!
    O zi buna, cu mult soare si bucurie! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă ar fi să înşir şi poveştile cu porumb fiert/copt aş mai scrie două bloguri. La noi era tare bine, în coceam pe malul Argeşului ori prin grădini, de foarte multe ori îl stingeam cu pepeni, că sarea de pe porumb cerea şi apă, iar pe câmp era mai greu de găsit apă bună de băut. Eheee, perpeleam porumbul pe jar, înfipt în vreun băţ mai lung să nu ne pârlim pe ochi.
      Îţi mulţumesc pentru apreciere şi gând. Zi minunată să fie la voi!

      Ștergere
  25. Parinte, m-ai emotionat iar. Mi-e dor, un dor dureros de copilaria aia nevinovata si neincarcata de rutina, reguli, ritualuri, presiune, program etc. Ma duc la mamaia curand...doar ca nimic nu mai e ca atunci.

    Sa stii ca cirese nu am furat cand eram copila, dar erau altele pe la CAP, pe care il consideram al nimanui si al tuturor ... Porumb am incercat sa coc langa...capita de fan :D .


    Ai deschis cutia amintirilor, amintiri din epoca fara electricitate si fara frica.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cui nu-i e dor, mă refer la cei care, ca tine şi ca mine, au avut o copilărie lipsită de tehnologia obositoare a acestui mileniu, copilăria picioarelor desculţe toată vara, aa palmelor înnegrite de dude, nuci ori struguri, copilăria cu foc în sobe şi plite, cu mâncăruri sănătoase şi parcă mult mai gustoase ca acum.
      Dacă ar fi să scriu toate amintirile aş scrie o carte, dar n-am talentul ăsta, iar de timp nici vorbă.
      Zi cu senin de copilărie să fie la casa voastră!

      Ștergere
  26. Parinte, toate bune? A trecut o luna de cand nu ati scris :)

    RăspundețiȘtergere
  27. Aoleu cate fructe am mai furat...in cardasie cu gasca!!!! ce bine le-ati facut...acum sigur va iubesc acei copii si poate mai dau si pe la biserica.
    Zile frumoase!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Greşeala mărturisită-i pe jumătate iertată, nu? :))) Copilăria alte alte legi, mai ales când greşelile sunt făcute cu seninul unui cer de august, când sunt făcute nu spre a păgubi pe cineva ci doar pentru a aduce un zâmbet pe chipurile unor copii ce încă nu s-au viciat de răutăţile premeditate ale oamenilor mari.
      Zile minunate şi la casa voastră!

      Ștergere
  28. de mers la furat cireșe nu am fost. nu am prea avut unde.
    după fiecare vacanță de vară, când începeau ai mei colegi să povestească ce-au făcut, cum au fost ei i-n-v-a-r-i-a-b-i-l 'la țară' (eu avînd ambele bunici în oraș cu mine, pe ei, bunicii, neapucînd sa-i cunosc..), ei bine, muream! eram topită să-i ascult cum mergeau ei cu vaca la păscut, cum scoteau apă din fântână și, mai ales, cum alergau desculți, cu liota, pe pășuni..
    ascultîndu-i, vedeam, adulmecam, simțeam toate astea!
    de câteva ori am avut ocazia să mergem la Breaza, eu și soră-mea, și o singură dată să încercăm să culegem vișine dintr-un pom firav, săracul, poziționat chinuit și în pantă la marginea gardului. strategia a fost simplă: eu m-am urcat în copăcel, soră-mea stătea la baza lui, exact, dar exact sub mine, cu.. sacoșa deschisă, nu-i așa, pen'ca eu să arunc pe direcție precisă vișină cu vișină.
    magistrală abordare, recunosc, la fel ca și dezechilibrarea mea spontană (prin previzibilitate, desigur :D) și prăbușirea exact, dar exact în capul soră-mii. juliturile de pe picioarele mele nu s-au pus, dar cele câteva vișine CULESE, da! interesant este că nu-mi mai amintesc dojana adulților, nici măcar gustul vișinelor, dar culoarea și mireasma acelei întâmplări n-am să le uit vreodată.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ioi, ce poftă de scris ai avut azi, se vede că ţi-ai dorit asta de ceva vreme, şi te cred, într-un timp scriai aproape zi de zi.
      Ce să mai spun, căci comentam acum ceva zile şi pe facebook, sunt lucruri făcute în copilărie pe care încă nu îndrăznesc să le scriu, nu de alta, dar trăiesc încă (şi să trăiască ani mulţi) o parte din vecinii mei şi mi-e cam nu ştiu cum să divulg toate ne-făcutele din timpul copilăriei. Plus de asta, zic acum cu o juma de gură, se pare că până la urmă oi scrie o cărticică cu cele adunate în timp, aşa că acolo voi încerca să scriu mai mult, chiar dacă e posibil să fie puţini cei care să citească.
      Vasăzică ai căzut din vişin, pfoaii, ce poză straşnică ai fi avut acum dacă imortalizai momentul. :))

      Ștergere