vineri, 17 februarie 2012

DESPRE MORŢI NUMAI DE BINE



Am avut câteva postări mai vechi în care am vorbit despre moarte, morţi, sicrie şi morminte, care au fost tare dezbătute. Azi am să vorbesc despre cei morţi, într-o lumină mai caldă, lăsând deoparte obiceiurile costisitoare şi părerile lumeşti deseori dăunătoare. „De mortuis nihil nisi bene”, ori, mai pe româneşte, despre morţi numai de bine.
Nu ştiu dacă vreodată aţi avut momente în care v-aţi aflat faţă în faţă cu moartea sau, dacă v-aţi văzut moartea cu ochii, cum zice românul. Ori nu ştiu dacă vreodată v-aţi visat morţi. Eu am trecut prin aceste stări, normale zic eu, stări oferite de situaţii limită ale vieţii ori de somnul afectat de gânduri şi probleme cotidiene.
Apoi ar mai fi ceva. Nu există om în lumea asta care să nu aibă pe cineva plecat din această lume, în formă spirituală. Nu cred că e cineva care nu şi-ar dori, măcar şi pentru o oră, să  mai stea de vorbă cu un bunic/bunică, mamă sau tată, frate sau chiar fiu, ce au lăsat toate şi au plecat la întâlnirea cu veşnicia, cu Viaţa. În sufletul nostru ne-am dori să ştim cum sunt ei acolo, dacă le e bine sau nu.
În spectru vizual nu putem face acest lucru. Numai că dragostea noastră pentru ei se transformă în rugăciuni şi pomeniri, în reculegere şi speranţă. Deseori m-am gândit şi mi-a plăcut să cred că atunci când slujesc la o pomenire a morţilor, sufletul lor se află lângă noi încercând să dea lacrimilor de durere, strălucirea lacrimilor de nădejde, a nădejdii reîntâlnirii dincolo de bariera trupului. Căci atunci când coşurile din biserică sunt luminate de lumânări pâlpâinde şi cei vii stau în rugăciune cu lacrimi la ochi, te gândeşti că fiecare suflet pomenit, „vine” la ai săi ca acasă, la lumina slabă a lumânării, o lumină ce simbolizează Lumina veşniciei în care sufletul vieţuieşte hrănit cu dragoste nesfârşită.  Aş putea veni acum cu multe versete scripturistice pentru a vedea rostul rugăciunii pentru cei adormiţi, căci nu sunt morţi în sensul trecerii în „nefiinţă” cum greşit se spune uneori. Doar două menţionez, şi zic ce spune Hristos "Eu sunt învierea şi viaţa, cel care crede în Mine, chiar dacă va muri, va fi viu" (Ioan 11, 25) apoi  vin cu cuvintele lui Pavel ce spune „faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii” (I Timotei 3-1) Ori dacă pentru El toţi sunt vii, ne rugăm pentru ei, pentru cei adormiţi, ca pentru unii vii, chiar dacă nu mai sunt în trup lângă noi. Nu mai zic de faptul că va veni vremea când şi noi vom merge acolo, ne vor reîntâlni şi vor şti ce am făcut pentru ei, şi poate, la rândul nostru vom aştepta comuniunea prin rugăciune cu cei rămaşi aici.
 Realitatea morţii este de netăgăduit, şi zic asta de momentul trecerii, de moartea ca moment al despărţirii sufletului de trup. Realitatea putrezirii trupeşti este palpabilă, personal am văzut-o de sute şi sute de ori.. Realitatea este că avem nevoie de comuniunea prin rugăciune cu cei adormiţi. Chiar şi pomenile făcute reprezintă într-un fel dorinţa noastră de ai reaşeza la masa întinsă, lângă cei dragi. De aici şi pomenirile, milostenia sau pomana făcută de noi, cu cei vii, pentru cei morţi. Biblia spune aşa „şi celui sărac întinde-i mâna ta, ca binecuvântarea ta să fie desăvârşită. Dărnicia ta să atingă pe toţi cei în viaţă şi chiar morţilor fă-le parte de dărnicia ta.” (Isus Sirah 7,34-35) E drept, azi există tendinţa de epatare, foarte des pomenile/milosteniile se fac cu fast, pentru laudă, şi de cele mai multe ori tot cu cei care-s îndestulaţi. Mai avem de lucru aici, majoritatea, dar deja e alt subiect ce merită tratat separat, special. 
Nu vă mai reţin cu vorbe multe. Vream să vă spun că sâmbătă se face pomenirea morţilor. Poate aşa, măcar şi în treacăt, vă veţi aduce aminte de moşi, strămoşi, părinţi, soţi ori fii plecaţi de aici spre un loc mai bun pentru care s-au pregătit cât au fost în trup. Nu cred că lor le-a fost mai uşor ca nouă în această viaţă şi de aceea trebuie să ne rugăm pentru iertarea greşelilor lor. 
Memento mori!

19 comentarii:

  1. Să ne rugăm pentru adormiţii noştri ca Bunul Dumnezeu să le ierte păcatele.Să ne rugăm tot odată pentru ca noi să avem moarte creştinească,să fim spovediţi,împărtăşiţi şi împăcaţi cu toţi semenii noştri ,dar şi cu noi înşine.Semnează a sfinţiei voastre fină,Georgiana Olteanu-Diţă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc! Aşa este. E corect să ne rugăm şi pentru ei şi pentru noi.

      Ștergere
  2. Parinte, multumim pentru detalii si aducere aminte de cele ce se intampla in biserica noastra.Eu m-am pregatit temeinic ( adica nu voi lipsi)in nici una din sambete pana la Pasti de la aceste rugaciuni ale celor plecati dintre noi.( cu ajutorul lui Dumnezeu bineinteles).
    Tatal meu maine implineste 1 an de cand nu mai este printre noi....si nu pot sa lipsesc de la "intalnirea" cu el...
    Bunul Dumnezeu sa pomeneasca toate sufletele plecate in vesnicie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să le pomenească în împărăţia Sa şi să le odinească întru lumina Sa.

      Ștergere
    2. Preda Cristian Nicușor20 februarie 2017, 18:01

      Dumnezeu sa le ierte si lor si noua păcatele si sa ne îndrume spre lumina si o gândire dreaptă. Apreciez mult ceea ce scrieti. Doamne ajuta!

      Ștergere
  3. Dumnezeu sa ii odihneasca pe toti cei adormiti din neamurile noastre!

    RăspundețiȘtergere
  4. Frumos părinte. Mă bucur pentru dumneavoastră că sunte-ţi aşa de deschis şi că aduceţi credinţa ortodoxa pe un plan frumos şi aşezat ţi în acelaţ timp modern. Sunt puţin off-topic.

    RăspundețiȘtergere
  5. Mulţumiri Părinte pentru frumoasele cuvinte adresate tuturor credincioşilor şi pentru aducerea aminte a celor trecuţi în lumea drepţilor. Lumea de dincolo rămâne una din marele mistere, multe întrebări fără un răspuns. Doar credinţa ne ghidează! Cu bucurie aş privi şi momentul morţii, dacă aş stii că ne putem revedea cu cei care ne-au părăsit.Rămâne speranţa, până în ziua mare a judecăţii. Până atunci „De mortuis nihil nisi bene” şi să nu uităm să dăruim celor săraci, ca şi cum nouă ne-am dărui! O duminică cu linişte, pace şi bucurii multe, Părinte drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai comentat frumos, cu speranţă şi credinţă-n vorbe, Melinda. Nu ştim ce-i dincolo, nu la modul palpabil în care ne-am obişnuit să cercetăm lucrurile din jur, dar având dragoste şi nădejde, alături de neclintita credinţă, vom vedea totul la momentul potrivit, ne vom bucura de cele rânduite omului încă de la crearea acestui minunat univers. O zi binecuvântată să fie şi la casa ta!

      Ștergere
  6. Să ne rugăm pentru adormiţii noştri. Bunul Dumnezeu să ne asculte rugăciunile, să ne iubească ca pe nişte copii neajutoraţi dar credincioşi, nevinovaţi, buni şi frumoşi. Doamne Ajută Părinte drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că ai revenit cu un cuvânt frumos şi bun pe pagina mea, Melinda. Ţi-am răspuns şi dincolo că cei adormiţi sunt mereu în gândurile şi-n sufletele noastre, îi purtăm în rugăciuni şi aşteptăm reîntâlnirea în comuniunea cu sfinţii şi cu Dumnezeu.

      Ștergere
  7. Foarte potrivita lectura aceasta chiar acum, inainte de sambata mortilor. Arpacasul e la fiert, toate-s pregatite de pus in cos si de mers maine dimineata la biserica cu gandul la cei dragi ai nostri plecati in vesnicie. Multumim, Parinte!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici nu mă gândeam să fie altfel la tine, Iuliana. Şi când zic asta mă gândesc la faptul că eşti atât o gospodină recunoscută cât şi o iubitoare de biserică. O seară binecuvântată să fie la voi!

      Ștergere
  8. Interesantă abordare, adresată tuturor și cu o deschidere sinceră spre Adevăr. Dar am și eu o întrebare căreia nu îi găsesc un răspuns satisfăcător sau cel puțin lămuritor. Dacă între Dumnezeu și lume este o distanță de netrecut, bazată pe deosebirea esențială necreat-creat (spațiul și timpul lui Dumnezeu - Împărăția și eternitatea) (spațiul și timpul omului - Lumea și orele, anii, vremea), care este starea pe care o are cel adormit după această trecere care este moartea? Trupul în pământ, sufletul la Dumnezeu (Ecclesiast 12, 7), bun! În ce fel de stare (spațio-temporală?) intră sufletul? După părerea mea sunt două: fie în starea veșnică, fie în starea intermediară a Romano-Catolicilor (nu cred că poate fi vorba de o a treia stare, cea în care sufletele rămân aici pe pământ). După părere mea, dacă intră în starea de veșnicie, observând lucrurile printr-o perspectivă divină, el intră în veșnicie, deci în timpul fără de timp în care nu îi mai trebuie timp să mă aștepte și pe mine să mă întâlnească. Deja ne vom vedea acolo. Din celălalt punct de vdere, dacă există o stare intermediară, de până la a doua judecată, unde va fi „întreaga triere”(Matei XXV) înseamnă că ne asemănăm puțin cu frații noștri Romano-CAtolici și acceptăm puțin un fel de purgatoriu ortodox, în care starea sufletelor de după moarte se mai poate schimba într-un fel sau altul. Știu că poate am mers puțin prea departe, însă aș vrea să vă aflu părerea. Mai sunt multe punct de atins în problematic aceasta, dar mă limitez aici. Vă sărut mâna și vă salut cu căldură...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La ora asta a dimineţii (03.36 doar am moderat comentariul. Revin cu explicaţii după slujba de azi, când timpul îmi va permite să dezvolt răspunsul întrebărilor din comentariul tău deosebit.
      Zi binecuvântată să ai!

      Ștergere
    2. „Şi precum este rânduit oamenilor, o dată să moară, iar după aceea să fie judecata” (Evrei 9, 27) Aş pleca la discuţie cu acest verset, el face lumină la starea dintâi a sufletului după despărţirea de trup. Prima concluzie este aceea că sufletul nu moare, că este viu şi, mai mult, că este conştient, căci pentru o judecată ai nevoie de discernământ, să ştii ce ai a răspunde când eşti întrebat. Vasăzică după moarte urmează judecata particulară, judecata în urma căreia sufletul este rânduit provizoriu fie la loc de pedeapsă, fie la loc de fericire. Locul acesta este provizoriu dar nu purgatoriu, căci judecata finală este cea care rânduieşte sufletul, definitiv, în locul în care va trăi veşnicia, aşa cum vedem în evanghelia care se citeşte în duminica înfricoşătoarei judecăţi (Mt. 25, 31-46). De ce două judecăţi? Pentru că până la sfârşitul lumii acesteia, noi ce vii, cu rugăciuni şi milostenie, putem schimba starea celor de dincolo. Spuneam în blogul meu de cuvintele sf. apostol Pavel ce zice aşa: „faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii” (I Timotei 3-1), adică inclusiv pentru cei adormiţi, căci pentru Hristos ei sunt vii. Starea sufletelor după moarte o ştim şi din pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr, unde de asemenea vedem că sufletele sunt perfect conştiente şi că au simţirile încă vii. De aceea spunem că există posibilitatea ca prin rugăciunile celor de aici să fie scoase anumite suflete din suferinţă. Însuşi Mântuitorul Hristos s-a pogorât la iad şi a propovăduit celor de acolo, cum bine ştim din prima epistolă a sf. apostol Petru: "pentru că şi Hristos a suferit odată moartea pentru păcatele noastre, El cel drept pentru cei nedrepţi, ca să ne aducă pe noi la Dumnezeu, omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul, cu care S-a coborât şi a propovăduit şi duhurilor ţinute în închisoare". Cu ce scop? Păi când şi-a dat sufletul, cum ne spune evanghelia după Matei, catapeteasma templului s-a rupt în două şi trupurile sfinţilor s-au sculat din morminte, arătându-se celor din cetate în ziua învierii. Plus de asta, Lazăr, prietenul Mântuitorului a fost înviat după patru zile, sufletul lui a fost "scos" prin puterea divină, dar arătată prin rugăciunea făcută de Hristos pentru asta.
      Referitor la starea sufletului ar trebui să mai facem o menţiune, anume că una este raiul şi alta-i împărăţia cerurilor. Practic raiul este starea de pregustare a împărăţiei cerurilor, cea care practic va fi locul în care sufletele vor trăi în veşnicie, cu atât mai mult cu cât împărăţia cerurilor începe din noi, căci noi purtăm chip divin. Şi dacă la rai merge doar sufletul, în împărăţia cerurilor vom avea şi trupuri noi, căci va fi "cer nou şi pământ nou", vom avea acele trupuri nestricăcioase, acele trupuri care nu se supun poftelor la care se supun trupurile noastre de acum.
      M-am cam lungit cu vorba, e destul de greu de explicat off topic, căci se pierd ideile, nu este ca într-o discuţie liberă, interactivă, mai ales pe astfel de subiecte.

      Ștergere
  9. Cu speranță, credință și optimism reușim să înaintăm pe valurile nesigure ale vieții. Momentul final este un nou început, totul poate continua, diferit, transformat, dar sub același acoperiș sigur al credinței, de mână cu Părintele Unic. Numai bine, Doamne ajută.

    RăspundețiȘtergere
  10. Ești important, Victore. Mai important decât poate știi.
    Mi-a plăcut textul. De fapt l-am simțit, ți-am simțit gandurile așternute aici.

    RăspundețiȘtergere
  11. Padre, ai aici o eleva sarguincioasa care ia aminte la toate lectiile pe care ni le dai, cei drept cam rar. Iti multumesc ca ma inveti atat de multe si ca o faci intr-un mod deosebit care ma ajuta foarte mult. Asta e motivul si pentru care sunt trista ca stai atat de departe si nu te pot asculta de cate ori simt ca mi-ai aduce o alinare. Dumnezeu sa-i odihneasca pe cei plecati si sa primeasca rugaciunile noastre pentru ei.

    RăspundețiȘtergere