luni, 26 septembrie 2011

DUMNEZEU SA-L IERTE!



Nu cred să fie cineva care să citească această postare şi să nu fi fost măcar odată în viaţă la o înmormântare. Poate că nici nu veţi citi postarea până la capăt, considerând că nu e un subiect de actualitate deşi legea firii şi cuvântul Scripturii ne spun că  „plata păcatului este moartea” şi automat nefiind om care să nu greşească nu există om care să nu moară, asta însemnând că ceva mai actual ca moartea nu există. Ne convine sau nu trebuie să murim că asta-i viaţa.
În general oamenii se salută între ei cu diverse formule, nu le număr că nu are rost. La ceasul de pe urmă, mai precis imediat după ieşirea sufletului se spune „ Dumnezeu să-l ierte” ori mai târziu un pic „Dumnezeu sa-l odihnească”.
Unii, cu mai multă sau mai puţină credinţă ori ştiinţă zic aşa: „da' ce îl obligaţi voi pe Dumnezeu sa-l ierte” ori şi mai întâlnita expresie: „îl mai iartă Dumnezeu după câte a făcut”?  Atunci nu le poţi răspunde că nu e momentul potrivit pentru o polemică şi nici la chiolhanul de la pomană, ci după oareşce timp cu tact şi înţelepciune. Şi zic asta pentru că cei care neagă posibilitatea iertării sunt de multe ori primii care se aşează la masa de pomană şi în amintirea celui drag înfulecă cu falsă pioşenie bucatele încercând să cureţe lacrimile de crocodil ce s-au pus în gât, cu licori colorate şi transparente. Să mă iertaţi, dar din nefericire am fost nevoit să mai văd câteodată şi aşa ceva.
Revenind la partea mai serioasă doresc să vă spun că nimeni nu forţează pe Dumnezeu să ierte pe vreunul din cei adormiţi, că nu se pune problema morţii, deoarece moartea nu este decât un fizică. Cu siguranţă că nu-L forţăm pe Dumnezeu. Dar poate cine  să spună clar şi răspicat că Dumnezeu care este iubire nu poate face acest lucru. Nu poate el ierta pe cel ce a părăsit această lume după voia sa? Nu poate asculta El rugăciunile noastre pentru cei plecaţi dintre noi? Spune Scriptura aşa: „toate câte cereţi în numele Meu să credeţi că le veţi primi şi le veţi avea”. Şi atunci cine mă opreşte pe mine ca să nu fac această rugăciune scurtă pentru cel adormit şi care zice „Dumnezeu sa-l ierte”. Dacă te uiţi atent, chiar spui că Dumnezeu este cel care iartă, că nu zic Dumnezeu sa-l ierte cum vreau eu.
În general, aşa cum spuneam şi despre slujba nunţii, la slujba de înmormântare oamenii nu participă efectiv la ceea ce se petrece în biserică. Slujba de înmormântare nu este una tristă ci una plină de speranţă. La slujba de înmormântare se aduce aminte de înviere, de sfinţi, de odihnă, de veşnică odihnă. Oamenii din ignoranţă stau pe afară până la terminarea slujbei şi cu ochelarii fumurii merg până la groapă, ca într-un exerciţiu forţat, lipsit de pioşenie dar îmbrăcat într-o decenţă rece.
Probabil că la mine, fiind preot, acest sentiment de trăire a morţii este unul amplificat, ori unul normal şi atrofiat la ceilalţi creştini. În fine. La sutele de înmormântări la care am participat am reuşit să văd dincolo de îngustimea gropii. Acolo am văzut ceea ce spune proorocul, am văzut egalitatea. Acolo nu este bogat, sărac, tânăr, bătrân, ostaş ori împărat. Acolo toţi sunt egali. Şi egalitatea îşi arată supremaţia la câţiva ani, când se mai face câte o deshumare şi nu se mai văd hainele strălucitoare ce odinioară au îmbrăcat falnicul trup al mândrului om. Toate sunt ţărână.
În clipele vieţii în care omul se află în putere uită de moarte şi nu-i pasă de iertare. Târziu, cine apucă bătrâneţea, se regăseşte acest sentiment. Când oamenii realizează că nu mai au scăpare caută iertarea. Unii o primesc încă de aici, prin grija lor. Alţii aşteaptă rugăciunea noastră şi marea milă a lui Dumnezeu  ce izvorăşte din iubire dar  se manifestează prin dreptate. Niciodată să nu puneţi la îndoială puterea rugăciunii făcute din credinţă chiar dacă e vorba despre cei adormiţi. Noi strigăm şi Dumnezeu îl iartă. 

7 comentarii:

  1. Cata dreptate aveti parinte in tot ce ati scris aici...sper ca, cat mai multa lume sa citeasca si sa traga invatatura care este de tras....chiar daca nu comentez va citesc si va urmaresc mereu...

    RăspundețiȘtergere
  2. Dumnezeu sa ii ierte si sa ii odihneasca pe toti cei adormiti!

    Am auzit o vorba care mi-a placut: nuntile si inmormantarile se fac cu oameni. Din pacate contextul era doar cel material.

    Din fericire, am participat atat la nunuti cat si la inmormantari, unde toti cei de fata la slujba chiar erau de fata nu numai de fatada.

    Imi plac ambele slujbe pentru ca sunt adevarate lectii de viata.

    Va doresc o perioada in care nuntile si botezurile sa depaseasca frecventa inmormantarilor.

    Doamne, ajuta!

    RăspundețiȘtergere
  3. O postare de suflet...
    O saptamana lina!

    RăspundețiȘtergere
  4. Am citit o poezie a unui mare poet de dincolo de Prut, poezie care m-a întristat și mi-a dat de gândit, așa cum mă întristează orice slujbă de înmormâtare sau de parastas . Sper s-o înțelegeți:

    „LITANII PENTRU ORGĂ”
    de Grigore Vieru

    Nu am, moarte, cu tine nimic,
    Eu nici măcar nu te urăsc
    Cum te blestemă unii, vreau să zic,
    La fel cum lumina pârăsc.
    Dar ce te-ai face tu și cum ai trăi
    De-ai avea mamă și ar muri?
    Ce-ai face tu și cum ar fi
    De-ai avea copii și-ar muri?!
    Nu am, moarte, cu tine nimic,
    Eu nici măcar nu te urăsc,
    Vei fi tu mare, eu voi fi mic,
    Dar numai din propria-mi viață trăiesc.
    Nu frică, nu teamă,
    Milă de tine mi-i
    Că n-ai avut niciodată mamă,
    Că n-ai avut niciodată copii...

    RăspundețiȘtergere
  5. Sfantul Antim IVIREANUL spune ,, si de vreme ce si-a dat obsteasca datorie , dupa randuiala cea crestineasca si-l petrecem la groapa si se desparte de noi din aceasta viata , pe care il nadajduim si noi sa-l vedem in cealalta viata trebuie sa-i dam cu totii o iertaciune si ma rog sa ziceti cu totii din tot sufletul Dumnezeu sa-l ierte.''

    RăspundețiȘtergere
  6. Mă gândeam că dacă voi ajunge preot şi voi avea înmormântări voi merge cu veşminte luminate, iar la predică voi începe cu salutul Hristos a Înviat! Un articol special.

    RăspundețiȘtergere
  7. Din Acatistul catre Dumnezeu Tatal pentru cei adormiti :
    "Condacul 12:
    Carnea si sangele nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu. Cata vreme petrecem in trup suntem despartiti de Hristos. Daca nu murim, nu putem invia pentru vesnicie, caci se cade ca acest trup stricacios, sa se imbrace intru nestricaciune si muritor aceasta sa se lumineze cu nemurirea, ca astfel in lumina zilei celei neinserate sa cante neincetat: Aliluia!
    Icosul 12:
    Asteptam bucuria intalnirii cu Domnul, asteptam razele luminoase ale invierii, asteptam scularea din morminte a celor apropiati ai nostri si imbracarea celor morti cu viata vesnica prin preschimbarea intregii fapturi. Atunci vom striga Ziditorului unele ca acestea:
    Tatal nostru, Tu ai zidit lumea spre biruinta bucuriei si a binelui;
    Tatal nostru, ridica-ne pe noi din adancul pacatului la sfintenie;
    Tatal nostru, daruieste celor raposati ca sa impartaseasca impreuna cu Tine in vesnicie;
    Tatal nostru, fa ca sa le fie lor Domnul Hristos, lumina pururea aprinsa;
    Tatal nostru, da-ne si noua ca impreuna cu ei sa praznuim Pastile nestricaciunii;
    Tatal nostru, nu Te desparti de robii Tai pana la sfarsit;
    Tatal nostru, iubirea cea nemarginita, odihneste sufletele adormitilor robilor Tai!
    Condacul 13: (acest condac se zice de trei ori)
    O, preaindurate Parinte, Cel ce esti fara de inceput si voiesti ca toti sa se mantuiasca, Cel ce ai trimis la cei pierduti pe Fiul Tau si Dumnezeul nostru si ai turnat peste ei Duhul cel de viata datator, miluieste, iarta si mantuieste pe rudeniile noastre si pe toti cei din veac adormiti. Iar cu solirile lor cerceteaza-ne si pe noi, ca impreuna cu ei sa cantam Tie, Mantuitorul si Dumnezeului nostru, cantare: Aliluia!"

    RăspundețiȘtergere