luni, 15 august 2011

MANASTIREA McDONALD'S



Să ştiţi că am cântărit destul de mult înainte de a pune această postare pe blog. Şi asta nu de frica cuiva, ci din cauza faptului că poate nu toţi vor înţelege mesajul, plecând de la gândul că poate chiar unii ai iniţiaţi în ale credinţei vor fi contrariaţi.
Cu siguranţă că titlul postării este unul inedit şi poate chiar ciudat, dar citind postarea poate îmi veţi da dreptate. Spun asta în condiţiile în care ţara noastră are o salbă de mănăstiri presărate prin toate zonele, fiecare cu specificul ei, cu florile ei, cu istoria ei, cu viaţa şi vieţuitorii ei. Asta unu la mână. Doi la mână avem şi vizitatori de toate genurile. Sunt străini curioşi şi fascinaţi de bogăţia simplă a ortodoxiei, sunt români dornici de reculegere şi recuperare spirituală, sunt români care fac turism şi trec pe la mănăstiri ca pe la orice baraj ori cascadă fără a face vreo diferenţă între ele şi sunt români care se duc pe la mănăstiri crezând că acolo este un loc  cu all inclusive non-stop.
V-am trecut în revistă  câteva categorii de oameni care fac turism spiritual fără a se îmbogăţi cu vreo cunoştinţă despre Dumnezeu ori suflet, singura lor avere rămânând cei câţiva GB de fotografii de pe carduri.
Şi să nu credeţi că glumesc. V-am spus, sunt unii care se duc în pelerinaje şi merg la slujbe, ascultă cu atenţie, întreabă şi doresc să cunoască. Sunt alţii, credincioşi şi ei zice-se, care merg şi se înghesuie peste ceilalţi, nu ascultă nimic din slujbă ori din cuvânt, sunt nemulţumiţi de program, vorbesc la telefon, se agită şi vociferează înjurând că nu li se acordă atenţia cuvenită. Şi asta se întâmplă deseori acolo unde sunt scoase moaştele vreunui sfânt. 
Poate că de multe ori mai are şi presa dreptate, nu mereu desigur, când arată cum se comportă aşa-zişii credincioşi. Unii stau la rând mestecând în paharul de cafea şi scuipând coji de seminţe. Aşteaptă să meargă la moaşte fără a şti ceva din viaţa sfântului respectiv. Doamne fereşte să spun că nu e bine că se află acolo. E bine. Problema e că-i sminteşti pe ceilalţi de lângă tine care doresc să ia anafură şi tu bei tacticos din cafea ori înfuleci dintr-un şniţel ca să mai treacă timpul. Ca să nu mai vorbesc despre cei care doresc să meargă în pelerinaj cu gândul că poate va opri şoferul şi la restaurantul acela de-i  face reclamă la televizor ori măcar la McDonald's pentru un dublu chees.
Nu ştii cum să reacţionezi când vezi această discrepanţă între credinţa profundă  manifestată în mod plăcut şi sincer a celor care merg din suflet pentru suflet în pelerinaje şi manifestările haotice a celor care merg în aceleaşi locuri dar cu scopuri nedefinite în plan spiritual. Cu siguranţă că mulţi ştiţi cuvintele lui Hristos care sună „nu numai cu pâine va trăi omul ci şi cu cuvântul  lui Dumnezeu”. Şi este perfect valabil cuvântul lui Hristos pentru cei care merg să se hrănească spiritual. Ce facem însă cu ceilalţi? Cum îi corijăm? Ce facem cu cei care trag pe dreapta pe drumul spre mănăstire şi întreabă dacă mai e mult până la McDonald's. Poate că nu vreţi să ştiţi pe unde rămân paharele goale ori pungile abia golite ale pelerinilor ce merg să vadă şi ei mănăstirea aia despre care au auzit ei că e frumoasă şi că adăposteşte moaştele vreunui sfânt care face minuni, adică (cum speră ei) ajută de soartă, de noroc, de câştigarea la loto şi la proces. Da, se întâmplă din păcate şi aşa ceva.
Poate că unii vor citi această postare, mulţi, puţini, nu contează numărul. Altceva e important. E important ca cei care citiţi această postare să faceţi cunoscut modul corect şi frumos în care se face un pelerinaj. Nimeni nu e atât de încuiat să nu ştie că e firesc să opreşti undeva să mănânci, să te odihneşti. Nimeni nu zice că e anormal să vizitezi şi alte obiective, dimpotrivă. Dar când pleci la un obiectiv care îl are în centru atenţiei pe Dumnezeu e bine să te pregăteşti cu răbdare, cu ţinută decentă, cu linişte, cu un pliant ori revistă care să-ţi îmbogăţească mintea, pentru a pleca de acolo  plin de spiritualitate, recules şi fericit de întâlnirea cu cel ce dă hrana la toată lumea.
În încheiere  vă spun că nu există mănăstirea McDonald's şi că nici nu am ceva cu respectiva firmă care are o cu totul altă activitate decât cea pe care o are o mănăstire. Am dorit doar să fac diferenţa între trup şi suflet, între hrana trupului şi cea a sufletului.

Un comentariu:

  1. Bine spuneti, parinte. Sunt multi astfel de pelerini iar comparatia e buna pentru toti. Pentru cei care merg pentru partea spirituala sa luam aminte si sa nu fim distrasi de la aceasta, pentru a nu pleca cu sufletul nevindecat iar pentru ceilalti sa descopere modul firesc de a merge in astfel de locuri.

    RăspundețiȘtergere