Nu ştiu cum să fac să vă spun mai multe lucruri în cuvinte puţine, deoarece nu vreau să plictisesc prin cuvinte multe ori să prăduiesc puţinul timp al cititorului cu vorbă lungă. Deci voi încerca să fiu concis.
Se vede treaba, cel puţin din cele constatate în experienţa pastorală împreunată cu cea civică, civilă, omenească, că lumea duce lipsă de timp pentru Dumnezeu. Oamenii fac multe lucruri cu temeinicie în viaţa lor, numai lucrurile care ţin de Dumnezeu sunt făcute fără tragere de inimă, incomplete ori nu sunt făcute deloc. Statistic vorbind, unii se întreabă ori calculează dacă mai vin sau nu mai vin oamenii la biserică, câţi vin şi cât rămân acolo. IRELEVANT. Nu contează numărul celor prezenţi în trup ci contează prezenţa lor în duh. Pot fi 100 de persoane la slujbă în trup, dar din ele în duh, în legătură prin rugăciune curată cu Dumnezeu pot fi doar 5, restul făcând doar act de prezenţă ori fiind ieşiţi la o mică plimbare.
Ştiţi, mă gândeam la episodul umblării pe mare. Acolo Mântuitorul îl cheamă pe Petru la El, Petru păşeşte pe apă şi la un moment dat începe să se scufunde şi strigă cu frică. Oare de ce a putut merge un pic înainte de a începe să se scufunde? Pentru că primii paşi i-a făcut cu ochii către Hristos. Din momentul în care a îndreptat privirea spre valuri şi urechile către vântul care sufla puternic a început să se scufunde. În biserică se întâmplă la fel. Teoretic toţi vin la slujbă pentru a-şi intersecta simţurile cu Dumnezeu. Acest sentiment se disipează în scurt timp din cauze 100% omeneşti şi oamenii încep să se scufunde.
E clar. Noi nu putem umbla pe mare. Ne este frică de valuri şi de adâncuri. Noi nu trebuie să venim în biserică cu un trup secătuit de prezenţa sufletului ce nu lucrează dimpreună cu mintea. Simpla prezenţă la slujbă nu ajută cu nimic dacă urechile nu aud decât vâjâiala grijilor lumeşti nelepădate la uşa bisericii. Nu ne putem închina în duh, înaintea sfântului altar cu gândul la vacanţă, la animalele de acasă, la maşina parcată ilegal ori cu ochii aţintiţi la ceilalţi credincioşi de lângă noi care sunt cufundaţi în aceleaşi gânduri lumeşti ori şi mai rău, în vreo discuţie stearpă de clevetire taman la sfinţirea darurilor.
Zilele trecute am găsit pe internet un filmuleţ de 7 minute, al cărui link îl încorporez în prezenta postare. M-aş bucura dacă l-aţi urmări până la capăt. Poate că redă mult mai bine şi frumos realitatea decât cele pe care eu vi le-am înşirat aici. Prezenţa în biserică se face în trup pentru hrana sufletului. Încercaţi să mergeţi la biserică şi să daţi dovadă că aţi lăsat la uşă problemele lumeşti care nu au legătură cu sufletul. Probleme de genul scorului la meci, ora de începere a filmului, garderobă şi consumul maşinii nu au ce căuta într-o rugăciune. Când mergi la biserică încearcă să cânţi şi să te rogi cu toată fiinţa. Poate că nu vei umbla pe mare ca pe uscat, dar cu siguranţă nu te vei mai speria de valuri.
Click pe link http://www.youtube.com/watch?v=-DiIpBQQpGc&feature=share filmul e super.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu