marți, 1 februarie 2011

LUA-M-AR MOARTEA



Este destul de ciudat să vezi cum în ultima perioadă se vorbeşte tot mai des despre moarte, despre cum e mai bine să mori, despre unde e bine să mori, când e bine să pleci din această lume. Se pun în discuţie sinuciderile, morţile violente, sfârşitul lumii, vârsta prea mică sau prea mare. Cu alte cuvinte moartea este întoarsă pe toate feţele. Şi dacă de cele mai multe ori moartea este momentul care sperie pe foarte mulţi dintre oameni, aş dori să vă spun că ea nu este decât trecerea spre viaţa veşnică, bineînţeles asta doar în cazul acelora care au crezut în Viaţa veşnică, în Hristos.
Cu toate acestea aud deseori o expresie ce cred că nu vă este străină „lua-m-ar moartea”. O expresie folosită deseori de persoanele care au anumite probleme de sănătate, de persoanele care au un stadiu avansat de boală, de persoanele care au probleme cu cei din jur. De cele mai multe ori aceste persoane, cu toate problemele lor nu prea îl au lângă ele pe Hristos. Şi spun asta deoarece aceste îşi doresc moartea nu pentru a fi alături de Dumnezeu ci pentru a scăpa de anumite probleme ale vieţii, fără a se gândi cu adevărat la ceea ce se întâmplă după moarte.
Că murim toţi, asta e lucru sigur. Poate chiar e cel mai sigur lucru din viaţa unui om, devenind pentru cei necredincioşi sfârşitul sau trecerea în nefiinţă şi pentru cei credincioşi începutul unei noi vieţi sau trăirea adevăratei vieţi rânduite de Dumnezeu omului.
Psalmistul David spune că zilele omul pe pământ trebuie să fie până la 70 de ani. Dacă omul este în putere până la 80 de ani, cu binecuvântare divină căci ce trece peste 80 este chin şi suferinţă. Referitor la trecerea spre viaţa veşnică, în afara faptelor nu avem nevoie de nimic. Bineînţeles că faptele trebuie făcute cu ajutorul credinţei. Şi cu toate acestea nici odată nu suntem pregătiţi cu adevărat, cum spun frumos şi versurile unei pricesne: „bate moartea la fereastră/şi eu nu sunt mântuit. Cât mi-a fost viaţa de lungă/ la'şa ceva n'am gândit.”
Aşa cum am mai menţionat cu alte ocazii este intrigant să vezi cum oamenii se pregătesc de moarte ca de o excursie pe celălalt tărâm, făcând bagaje ce conţin îmbrăcăminte, încălţăminte, bani şi alte produse ce cred ei că le vor fi de folosinţă dincolo. Mereu îmi aduc aminte de Alexandru Macedon, stăpânul unui vast imperiu care le-a poruncit supuşilor ca în momentul în care va trebui să plece din această lume, să facă două găuri în sicriu prin care să-i fie scoase palmele pentru a arăta lumii întregi că el, împăratul, nu a plecat de aici cu nimic.
Romani VI-23 ne spune că „plata păcatului este moartea”, ceea ce înseamnă că nefiind om care să fie viu şi să nu greşească, nu există om care să fie viu şi să nu moară. Nimeni nu împărăţeşte pe aici veşnic. Mor împăraţi, regi, domnitori, boieri, patriarhi, preoţi,  săraci şi bogaţi, bătrâni şi copii.
Aşa că dacă mai auziţi pe cineva că-şi doreşte moartea, să-l sfătuiţi să se gândească de două ori ce vrea cu adevărat, pentru că a muri e uşor. Problema este unde vei fi după moarte. În pământ cu trupul, iar cu sufletul……….

2 comentarii:

  1. In copilaria mea am auzit aceste cuvinte dar am crezut si inca mai cred ca numai oamenii neputinciosi pot spune aceste cuvinte.In momentul de fata sunt putini care spun asa ceva ci mai des aud "mi-e teama c-am sa mor si nu am facut cutare lucru"Nu-mi ajunge timpul. Sunt niste motivatii care sunt generate de teama; crezand ca viata se va prelungi pentru a rezolva problemele.

    RăspundețiȘtergere
  2. Intr-adevar neputinciosi, ca neputinciosi nu sunt doar cei in suferinta fizica ci si aceia care nu-l au aproape pe Dumnezeu. Aceia sunt in cea mai mare neputinta si moartea devine falsul lor aliat. Cine se increde in Dumnezeu nu are frica de moarte mai ales daca aceasta il gaseste pregatit.

    RăspundețiȘtergere