E interesant acest punct de vedere, această credinţă că trebuie să-ţi fie scris undeva cât sau cum trebuie să trăieşti. Şi pornind de la această comparaţie, pe care de altfel Biserica nu o respinge, cel puţin partea cu scrisul într-o carte, v-aş propune un test de imaginaţie în care fiecare să-şi privească cartea vieţii. În această carte, care este o oglindă a zilelor noastre, să putem citi ce am făcut bine şi ce am făcut rău, cele rele scrise cu negru, cele bune cu roşu. Înclin să cred că aşa, pe furiş, unii ar încerca să şteargă unele înscrisuri din cartea vieţii. Ba mai mult unii chiar ar rupe pagini din acea carte, ar rupe coperţile asemenea unui elev certat cu şcoala.
E drept că în cartea vieţii se pot face modificări, dar numai în ceea ce priveşte viitorul şi prezentul. Poţi continua scrierea numai cu litere roşii şi poţi adăuga pagini la cartea vieţii tale, în aşa fel încât să nu fie doar o broşurică, ci un volum imens de pagini pline de lucruri bune.
E adevărat că nu toate cărţile din lume sunt la fel, aşa cum nu toate vieţile sunt la fel. Unele sunt mai scurte, unele mai lungi. Nu lungimea zilelor noastre contează, nu anii mulţi, ci ceea ce s-a scris în această perioadă. Cartea vieţii poate fi ca o agendă. În unele zile este plină, în altele nu e trecut nimic.
Mai vreau să vă spun că există şi în Scriptură locuri unde se vorbeşte de o carte a vieţii „iar cine nu a fost scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iezerul de foc” Apocalipsa 20-15. Ceea ce înseamnă că există o carte mare în care se cuprind toate cărţile vieţii, toate vieţile oamenilor.
În încheiere mărturisesc că personal ştiu ce am scris până acum în cartea vieţii mele. Nu ştiu câte pagini voi mai adăuga la această carte, nu ştiu sigur ce se va mai scrie în ea, ceea ce mai ştiu este că sunt conştient, ca şi voi de altfel, ce e normal, corect şi necesar să se scrie în cartea fiecăruia dintre noi.
Închei aici pentru că mă pregătesc să dau pagina.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu