miercuri, 28 iulie 2010

BETIVUL LA BISERICA


Un beţiv notoriu a venit intr-o zi la biserică, mânat de curiozitate şi din dorinţa sinceră de a se îndrepta. Drumul până la biserică îl făcea cu autobuzul, deoarece era o biserică la 2 sate. Nu mult după aceea s-a dus la biserica într-o duminica si a pus ultimul ban la colecta făcută pentru nişte familii rămase fără case din cauza apelor. Rezultatul a fost ca a trebuit sa vina pe jos de la biserica, nemaiavând bani pentru biletul autobuzului. 
Cârciumarul a auzit de aceasta întâmplare si l-a luat în băşcălie cu prima ocazie când s-a întâlnit cu el. "Am auzit ca ai prostit de tot. Ti-ai dat ultimii bani la biserica si ai venit pe jos acasă!"`, a spus acesta rânjind batjocoritor. 
"Nu m-am prostit nici măcar pe jumătate cum mă prosteam când dădeam ultimul bănuţ cârciumii dumitale", a ripostat omul. "Atunci îţi dădeam ultimul bănuţ si nici măcar nu mai puteam sa merg pe jos acasă. Mă duceau alţii!" 


marți, 27 iulie 2010

PENTRU CEI INTERESATI


Pentru cei interesati, pe 27 iulie este hramul noii biserici din parohia pe care eu o pastoresc, mai precis a acelei biserici pe care o vedeti deseori la avatar, sau in fotografia blogului.
Sfântul si maritul Mucenic al lui Hristos, Pantelimon,(in popor sora lu' sfantul Ilie) s-a nascut la Nicomidia din parintii Eustorgios, senator pagân, si Evula, o crestina; acestia i-au dat numele de Pantoleon. Incredintat spre educatie  lui Eufrosin, medic de renume, el ajunse dupa putina vreme la o cunoastere desavârsita a artei medicale intr-atât incât imparatul Maximian, care ii remarcase calitatile, intentiona sa il ia la palat ca medic particular. Cum tânarul trecea in fiecare zi in fata casei unde era ascuns Sfântul Ermolae,fântul Parinte ghici dupa tinuta lui  calitatea inalta a  sufletului sau si il invita intr-o zi sa intre si incepu sa il invete ca stiinta medicala nu poate aduce decât slaba usurare naturii noastre suferinde si sortita mortii si ca numai Hristos, singurul Doctor adevarat, a venit sa ne aduca Mântuirea, fara leacuri si fara plata. Cu inima batând de bucurie la auzul acestor cuvinte, tânarul Pantoleon incepu sa il viziteze regulat pe Sfântul Ermolae si fu initiat de el in Tainele credintei. Intr-o zi, pe când se intorcea de la Eufrosin, gasi pe drum un copil, mort dupa ce fusese muscat de o napârca. Judecând ca momentul venise sa probeze adevarul promisiunilor lui Ermolae, el chema in ajutor Numele lui Hristos si pe data copilul se ridica iar napârca muri. Atunci el alerga la Ermolae si, plin de bucurie, ceru sa primeasca fara intârziere Sfântul Botez. Ramase apoi in preajma batrânului Sfânt pentru a se bucura de invataturile lui si nu mai reveni acasa decât in a opta zi. La intrebarile tatalui sau nelinistit el raspunse ca ramasese la palat, tinut de vindecarea unui om de pe lânga imparat. Pastrând inca secreta convertirea lui, el arata in acealasi timp o adânca preocupare pentru a-l convinge pe Eustorgios tatal sau de zadarnicia inchinarii la idoli.
Dupa o vreme fu adus la senator un orb care il implora pe Pantoleon sa il vindece, caci isi pierduse zadarnic toata averea pe la doctori. Increzator in Hristos, care salasluia de-acum in el cu putere, tânarul confirma in fata tatalui sau uimit ca avea sa il vindece prin harul Stapânului sau. Facu semnul Crucii pe ochii orbului, rugându-se lui Hristos si pe loc barbatul isi recapata vederea, nu numai a ochilor trupului ci si ai sufletului, caci el intelese ca Hristos il vindecase. Fu botezat de Sfântul Ermolae impreuna cu Eustorgios, care nu dupa multa vreme adormi in pace.
Pantoleon imparti atunci mostenirea sa saracilor, elibera sclavii si se dedica si mai vârtos ingrijirii bolnavilor carora nu le cerea in schimb decât sa creada in Hristos, cel venit pe pamânt pentru a ne vindeca de toate bolile noastre (de aceea este slavit printre Sfintii Doctori fara de arginti). Ceilalti doctori din Nicomidia incepura sa fie invidiosi pe el si cum el ingrijise pe un Crestin care tocmai fusese chinuit din ordinul imparatului, ei profitara de ocazie pentru a-l denunta la Maximian. Dupa ce le-a ascultat  cu tristete plângerea impotriva protejatului sau, imparatul il convoca pe cel care fusese mai inainte orb si ii puse intrebari despre ce mijloace folosise Pantoleon ca sa ii redea vederea. Precum orbul din nastere din Evanghelie, omul raspunse cu simplitate ca Pantoleon il vindecase chemând Numele lui Hristos si ca aceasta minune ii adusese adevarata lumina, aceea a credintei. Furios, imparatul ceru sa i se taie capul pe data si trimise oameni sa il gaseasca pe Pantoleon. Când Sfântul se afla inaintea lui, ii reprosa ca ar fi tradat increderea pe care i-o acordase si il acuza ca il insulta pe Asclepios si pe ceilalti zei prin credinta sa in Hristos, un om mort crucificat. Sfântul ii raspunse ca atât credinta cât si mila fata de adevaratul Dumnezeu sunt superioare tuturor bogatiilor si onorurilor acestei lumi de desertaciune si pentru a-si intari argumentele ii ceru lui Maximian sa il puna la incercare. Fu deci adus un paralitic, asupra caruia preotii pagâni spusera incantatiile lor, salutate batjocoritor de catre Sfânt. Cum eforturile lor ramasera fara efect, Pantoleon isi inalta rugaciunea catre Dumnezeu si luând pe paralitic de mâna, il ridica in Numele lui Hristos. Numerosi pagâni, vazându-l pe om mergând plin de bucurie, crezura atunci in adevaratul Dumnezeu, in timp ce preotii pagâni insistau pe lânga imparat sa fie ucis acest rival periculos.
 Nici magulirile nici amenintarile neputând sa il faca pe Pantoleon sa isi schimbe atitudinea, tiranul il incredinta torturii. Legat de un stâlp, trupul ii fu sfâsiat cu gheare de fier apoi ranile ii fura arse cu faclii aprinse. Dar Hristos, aparut Sfântului Mucenic sub chipul parintelui sau spiritual, Sfântul Ermolae, ii spuse : "Nu te teme, copilul meu, caci sint cu tine si iti voi fi de ajutor in tot ceea ce vei suferi pentru mine". De indata tortele se stinsera iar ranile Sfântului fura vindecate.  Apoi, fie scufundat  in plumb topit, fie aruncat in mare legat de un pietroi, in toate incercarile Domnul il insotea si il pazea nevatamat. Dupa aceea fu aruncat fiarelor salbatice, dar si acolo Hristos il apara iar animalele venira gudurându-se la picioarele lui asemeni unor animale domestice. Cit priveste imparatul, ramânând el mai salbatec decât niste animale fara ratiune, dadu ordin ca Sfântul sa fie legat de o roata cu lame ascutite ce urma sa fie lasata sa se rostogoleasca de pe o inaltime in fata intregului oras adunat. Din nou Domnul interveni in chip minunat. Il elibera pe slujitorul sau de legaturile lui iar roata strivi in rostogolirea ei un mare numar de necredinciosi.
Cum Maximian il intreba de unde avea o asemenea putere si cum ajunsese el la Credinta Crestina, Pantoleon ii arata unde se ascundea Ermolae, caci Dumnezeu ii facuse cunoscut ca venise vremea, pentru el si stapânul sau, sa-L marturiseasca si sa isi gaseasca in Muceninicie desavârsirea. Dupa moartea preamarita a Sfântului Ermolae si a celor impreuna cu el, tiranul il aduse din nou pe Pantoleon si pretinzând ca mucenicii se supusesera, incerca sa il convinga sa se inchine idolilor, dar preafericitul ceru sa ii vada. Suveranul raspunse ca ii trimisese in misiune intr-un alt oras iar Pantoleon ii replica : "Ai spus adevarul fara sa vrei, mincinosule, caci ei sint acum in Ierusalimul ceresc!". Constatând ca nu va putea sa il clinteasca din credinta sa, Maximian dadu atunci ordin ca Pantoleon sa fie decapitat  iar trupul sa ii fie aruncat in foc.
Sfântul ajunse cu bucurie la locul executiei, in afara orasului, dar in momentul in care calaul isi agita spada, aceasta se topi precum ceara se topeste in foc. In fata acestei minuni, soldatii care erau de fata il marturisira pe Hristos. Pantoleon ii indemna insa sa isi indeplineasca datoria si mai spuse o ultima rugaciune. Un glas de sus ii raspunse : "Slujitor credincios, dorinta ta va fi acum indeplinita, portile cerului iti sint deschise, cununa ta e pregatita. Tu vei fi de-acum inainte adapost deznadajduitilor, ajutor celor incercati, doctor bolnavilor si teroare demonilor, de aceea numele tau nu va mai fi Pantoleon ci Pantelimon" (care inseamna "prea milostiv"). El isi intinse grumazul iar când capul ii cazu, curse lapte din gâtul lui, trupul sau deveni alb ca zapada iar maslinul uscat de care fusese legat inverzi din nou pe data si rodi cu fructe din belsug. Soldatii, carora li se daduse ordin sa arda trupul Sfântului, il incredintara credinciosilor care il ingropara cu piosenie pe proprietatea lui Arnantios Scolasticul si se dusera sa propovaduiasca Vestea cea Buna si in alte locuri.

De atunci, Moastele Sfântului Pantelimon nu au incetat sa savârseasca vindecare si sa aduca harul lui Hristos, singurul Doctor al sufletelor si trupurilor, al tuturor celor care se apropie de El cu evlavie.

duminică, 18 iulie 2010

NU AI ASIGURARE?!? AMENDA!

Băi fraţilor, eu nu ştiu cum să o mai scot la capăt cu cei care vin să-mi facă oferte pentru tot ce mişcă sau nu mişcă din lumea asta. E o nebunie. Trebuie să ai asigurare obligatorie la maşină, ba chiar suplimentară dacă te ţine buzunarul. Trebuie mai nou să ai asigurare obligatorie la casă, una care să-ţi garanteze că dacă vin apele mari nu eşti asigurat decât pentru incendiu sau invers. Trebuie să ai asigurare pe bunuri, fie ca sunt de lunga sau scurtă durată, că de aia sunt bunuri ca să le protejezi.
Ultima modă e asigurarea pe viaţă. Asta e tare, mai ales că te asigură ei că în cazul în care mori, o să le fie bine urmaşilor. Ba chiar dacă te asiguri unde e ofertă poţi obţine chiar o înmormântare de mare clasă.
Acum eu nu ştiu dacă aţi fost nevoiţi să fiţi despăgubiţi vreodată de o societate de asigurări. E cumplit, atunci toate literele mici din subsolul paginilor de contract se fac mari, şi toate acele litere te incriminează pe tine ca asigurat de toate belele, fapt pentru care nu meriţi să fii despăgubit.
Nu mai zic dacă eşti oprit în trafic şi ofiţerul constatator exclamă plin de exuberanţă „nu ai asigurare?!? Amendăăă!”  Şi vrei nu vrei plăteşti, că e belea.
Ce mă deranjează e că nimeni nu vede faptul că nu se fac asigurări pe viaţa veşnică. Deocamdată nu există brokeri pentru astfel de poliţe, pentru că de viaţa veşnică se ocupă Dumnezeu, şi acolo nu scapi cu o amendă plătibilă în 24 de ore la jumătate. Nu. Acolo plăteşti amendă pentru veşnicie în veşnicie.
Nu vreau să vă sperii şi să credeţi că vi se mai cere ceva bănuţi în plus pentru asta. Nicidecum. Asigurarea pentru viaţa veşnică se face prin fapte bune, prin rugăciune, prin post, prin iertare, prin iubire,şi prin alte asemenea „mărunţişuri” .  
În încheiere aş dori să vă spun că în viaţa de zi cu zi poate că sunt bune asigurările. Ceea ce vreau eu să subliniez e că pentru viaţa veşnică chiar trebuie să ai o asigurare beton.
Dacă nu ştiţi cum se încheie o asigurare pe viaţa veşnică, mai treceţi pe la biserică. 

luni, 12 iulie 2010

DUMNEZEU IN CONCEDIU



Ştiţi ce? Satana vrea să îmi pună piedică de multe ori, şi sunt convins că şi vouă. Cum? Păi să vedeţi.
Se întâmplă de multe ori, în situaţii din viaţă de obicei disperate, când nu mai vedem rezolvarea anumitor lucruri. Şi atunci vine Aghiuţă şi îţi şopteşte mieros „unde e Dumnezeu, nu e aşa că nu există? Că dacă exista te ajuta, nu te lăsa ca acum să te pierzi în boală şi necazuri, să îţi ia apele casa, sau să-ţi mistuie focul agoniseala”. Ba de multe ori prin gura semenilor noştri ţi se transmite că Dumnezeu nu te poate auzi că poate e în vacanţă, în concediu.
Nu ştiu dacă vouă, dar mie mi s-a întâmplat de multe ori să aud astfel de discuţii. Fapt pentru care aş veni în sprijinul celor ce cad în deznădejde cu un cuvânt spus taman de Mântuitorul „În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea” (Ioan 16:33). Apostolul Ioan scrie: „Şi ceea ce câştigă biruinţă asupra lumii, este credinţa noastră” (1 Ioan 5:4).
Ceea ce înseamnă că Dumnezeu ştie sigur că omul are necazuri, dar că le poate depăşi prin îndrăznirea de a cere ajutor. Şi mai e ceva, cei care se revoltă atunci când sunt la ananghie şi îşi aduc aminte Dumnezeu să se gândească şi la faptul că atunci când le era foarte bine uitau că există cineva deasupra lor, ignorând total divinitatea.
E trist dacă nu simţi prezenţa lui Dumnezeu. E trist pentru că dacă analizăm bine, chiar şi un animal lipsit de conştiinţă îşi recunoaşte stăpânul şi-l slujeşte chiar dacă de multe ori stăpânul îl bate (vezi calul) sau îl îndepărtează cu cuvinte grele (vezi câinele). Ele animalele nu cârtesc, îşi fac treaba şi-şi  recunosc stăpânul. Numai noi nu recunoaştem pe Cel ce ne-a creat, pe Cel ce ne-a lăsat libertatea de a alege între bine şi rău, pe Cel ce aşteaptă îndreptarea noastră conştientă de la răul pe care l-am ales şi care ne face rău.
Ei bine, să ştiţi că Dumnezeu nu-şi ia niciodată concediu, nu e niciodată în vacanţă. El veghează continuu la creaţie, la omul pe care l-a pus stăpân al creaţiei, la omul care la vreme de încercare blestemă pe Dumnezeu care nu e vinovat cu nimic în alegerea rea a omului. Pentru  aceşti oameni  care îşi renegă şi părinţii şi prietenii şi fraţii, pentru aceşti oameni care îşi dispreţuiesc propria fiinţă există acelaşi Dumnezeu, acelaşi Creator, acelaşi veşnic părinte care aşteaptă întoarcerea fiului risipitor acasă.
Nu e bine să luăm în deşert, în râs, numele şi lucrarea lui Dumnezeu spunând că e în concediu. Să ne rugăm ca să vegheze asupra noastră la bine, să ne ferească de rău, să ne întărească la vreme de ispită şi de ce nu, pentru cei care au posibilitatea, să-i ocrotească când sunt plecaţi în concediu sau vacanţă, pentru că Dumnezeu  nu are niciodată concediu. Şi ar mai fi ceva. Dacă plecaţi în concediu sau vacanţă, poate aveţi timp să treceţi şi pe la biserică, pe la căpătâiul celor adormiţi din familie, să simţiţi cum odihna trupului ostenit de muncă se contopeşte cu ohihna sufletească, cu împăcarea şi cu rugăciunea.

vineri, 9 iulie 2010

NU MANCA FRUCTUL OPRIT

Sunt fascinat de predispoziţia oamenilor de a avea ceea ce este interzis, de a gusta ceea ce nu le face bine, de a experimenta noul chiar dacă e periculos.
Există un  proverb care spune că tot ce e bun în viaţă ori e ilegal, ori e imoral, ori îngraşă. De unde şi vedem puşcării pline, moralitate la pământ şi obezitate cât cuprinde. Ba ni se spune că „plăcut la vedere şi bun la gust era fructul oprit”, acela despre care mulţi zic că era „ mărul lui Adam” şi care de fapt era fructul pomului cunoştinţei binelui şi al răului.
Deci chiar şi protopărinţii noştri au avut gusturile noastre, dorinţa de a vedea cum este un lucru, indiferent de risc, care în cazul lor şi al nostru, a fost acceptarea morţii ca plată a poftei şi neascultării.
Şi să ştiţi că acest sentiment îl avem toţi, pentru că nu cred că există persoană care să treacă pe lângă o gogoşerie de exemplu, şi să nu înghită în sec. Nu ştiu dacă cineva în copilărie sau chiar la vremea maturităţii nu s-a uitat cu jind la cireşele sau merele vecinilor. De multe ori copii şi poate mari, ne-am dorit să mâncăm de la alţii, pe ideea că e mai bun de la altul.
Astea sunt lucruri minore, dar au aceeaşi idee. Că omul e supus mereu dorinţei de a gusta fructul oprit. E vorba de poftă, pentru că sunt convins că Adam şi Eva nu au mâncat o ladă de fructe, decât au gustat. Şi noi la fel, dorim să gustăm, să vedem cum e. De fapt spunem de multe ori că „ pofta e mare”. Numai că această poftă îndeamnă pe om să guste şi alcoolul, şi tutunul, şi drogul, şi dulcele, şi alte asemenea elemente care creează dependenţă şi implicit scurtarea vieţii cu finalul de care vorbeam mai sus , anume moartea.
Vă spun sigur că în această ecuaţie, în care avem 2 termeni cunoscuţi, omul şi ispita, mai intră şi termenul necunoscut pe care de multe ori îl numim diavol. Se poate vedea acest lucru foarte simplu când îţi doreşti să posteşti. Atunci vin toate poftele, atunci apar durerile de stomac, atunci apar ca din senin ispitele, drumurile, necazurile sau bucuriile ce trebuie hrănite bine, în nici un caz cu hrana de post.
Sunt unii care doresc să se lase de alcool sau fumat şi atunci apare mereu cineva care să-ţi dea o ţigară gratis, „să-ţi facă cinste” cu un pahar şi uite-aşa se alege praful de dorinţa de a scăpa de un viciu. Şi când vrei să faci o cură de slăbire, ba vine Crăciunul, ba Paştele, ba ziua cuiva, te duci pe la părinţi şi nu poţi să refuzi o mâncare „ca la mama acasă”. Să-mi spună orice şofer că pe o şosea liberă, dreaptă cu un asfalt rezonabil merge cu 50 km/oră, fără să fie tentat să calce acceleraţia.
E greu cu fructul oprit. Sincer nu ştiu rezolvarea, pentru că văd că acest copac face fructe tot timpul anului, şi are ramurile încărcate mereu, şi aplecate să ajungă toată lumea să ia un fruct. Şi ceea ce este mai interesant că nu toate fructele au acelaşi gust. Nu. Fiecare fruct capătă un gust  în funcţie de ceea ce gândeşte omul.
Şi dacă de obicei după ce mâncăm trebuie să bem ceva, m-aş bucura dacă omul, ar înseta spre cunoaşterea lui Dumnezeu, cel ce poate să stingă văpaia dorinţei de a consuma din fructul oprit.

joi, 8 iulie 2010

PRIVIREA

In Evanghelia dupa Luca scrie:
Dar Petru a spus: „ nu stiu despre ce vorbesti, nu-L cunosc pe omul acesta”. In acel moment, chiar in timp ce vorbea, un cocos a cantat, iar Domnul s-a intors si a privit drept spre Petru… iar Petru a iesit afara si a plans.
M-am inteles intotdeauna bine cu Domnul. Conversez tot timpul cu el, ii multumesc, ii cer si-L preaslavesc.
Dar am avut intotdeauna sentimentul ca doreste sa-l privesc in fata… Iar eu nu pot. Chiar si cand ii vorbesc, ma uit in alta parte atunci cand simt ca el ma priveste direct. Ma tem de fiecare data ca voi descoperi o acuzatie nerostita in ochii sai, pentru vreun pacat nemarturisit. Sau poate vreo cerere: poate ca asteapta ceva de la mine.
Intr-o zi, mi-am adunat tot curajul si l-am privit in ochi! Nu exista nici o acuzatie, nici o cerere. Singurul mesaj pe care il puteai citi in ochii lui era: „Te iubesc”.
La fel ca si Petru, am iesit afara si am plans.

 Dupa Anthony de Mello, Cântecul pasarii

marți, 6 iulie 2010

FOARTE TARE FRATE

De multe ori oamenii doresc să vadă minuni pentru a crede. Nu ne dăm seama că de fapt Dumnezeu poate să facă minuni şi prin lucruri simple, unele chiar ilare. Fapt pentru care aş dori ca printr-un banc să vă arăt că Dumnezeu ne ascultă cererea şi ne-o împlineşte.
Aşa se face că un om sărac, cu mulţi copii şi multe lipsuri se duce la biserică se se roage. Rugăciunea era una des întalnită azi: "Doamne, vreau şi eu Te rog, dacă se poate să câştig un milion ca să am ce pune copilor pe masă"!
În timpul rugăciunii, în biserică, lângă el a venit un domn bine îmbrăcat, care cu voce impunătorae a început să se roage :"Doamne dă-mi şi mie posibilitatea să găsesc 100 de milioane pentru a repune afacerea pe picioare"!
Săracul cerea un milion, bogatul cu oful lui 100 de milioane. Într-un moment, când privirile li s-au întâlnit, bogatul a scos un milion din buzunar, i l-a dat săracului şi a spus:" ţine mă un milion de la mine şi nu-L mai ţine ocupat pe Dumnezeu cu cererea ta, ca să aibă timp de mine".
Ideea este că cel ce avea nevoie cu adevărat de ajutor de la Dumnezeu, l-a primit. Forma în care a fost ajutat e una hilară, fără însă să ştirbească cu ceva minunata lucrare a lui Dumnezeu din viaţa noastră.
Apropo, aveţi grijă ce cereţi si cat  când vă rugaţi.

Primită pe mail.

duminică, 4 iulie 2010

ESTI BOGAT SAU SARAC?



Intr-o zi, un tata bogat,  si-a dus copilul sa-si petreaca o noapte la o familie foarte saraca, cu scopul de a-i arata acestuia realitatile vietii oamenilor care nu au bani.
La intoarcerea acasa, tatal l-a intrebat pe copil despre ceea ce crede in privinta experientei traite, iar acesta i-a spus:
“- Tata, a fost o experienta foarte buna.
Am invatat ca noi avem un caine, iar ei au patru caini, noi avem o piscina, iar ei au lacul intreg,
Noi avem un acoperis luminos, iar ei au cerul cu stelele si luna,
Noi avem o veranda si o gradina frumoase, iar ei au padurea intreaga.”
Tatal sau incremeni la cele auzite, iar fiul incheie:
“- Iti multumesc, tata, ca mi-ai aratat ce saraci suntem!”

Concluzie:
Cand masuram ceea ce avem, rezultatul este perceptia noastra despre viata.
Daca avem dragoste, prieteni, sanatate, simtul umorului si gandire pozitiva, avem totul in viata.
Daca il avem pe Dumnezeu vesnic deasupra noastra, avem viata.  Intrebarea este :
ESTI BOGAT SAU SARAC?




De pe net.

joi, 1 iulie 2010

DE CE DOAMNE, DE CE?

E o întrebare deseori întâlnită pe buzele noastre, una mult prea întâlnită la vreme de necaz. Urmărim mulţi dintre noi nenorocirea abătută peste o parte a ţării, ape puhoaie, bătrâni i cu lucruri adunate de-o viaţă strânse într-o bocceluţă, copii speriaţi şi autorităţi neputincioase  în faţa autorităţii divine. Pe buzele multora se citeşte întrebarea „de ce Doamne, de ce?”
Aş putea da un răspuns biblic la început  “Mai buna este întristarea decât râsul, căci prin întristarea feţei, inima se face mai bună.”   Eclesiastul 7, 3
Aşadar în timpul vieţii noastre pline de veselie nu ne aducem aminte de Dumnezeu, ci doar atunci când suntem la ananghie strigăm cu ochii ridicaţi la cer şi cerem îndurare.
Strigăm la moartea celor dragi, strigăm la examenele vieţii, strigăm la boală şi la durere sufletească, strigăm şi cerem avuţie multă, strigăm împotriva duşmanilor noştri, strigăm împotriva vieţii. Cerem de la Dumnezeu în tot timpul şi nu dăm nimic. Apoi când Dumnezeu, îşi arată dreptatea acolo unde nu mai este iubire, acolo unde este nevoie aduce apă ca să stingă văpaia focului izvorât din mânie. Unde  sunt ape tulburi aduce focul ca să mistuie răutatea.
Nouă nu ne place dreptatea lui Dumnezeu şi strigăm „ de ce Doamne”. De ce ai adus acum puhoaie, de ce aduci cutremure, foc şi uragane, de ce aduci moarte  Tu care răsari viaţă.
Dacă am fi fost apropiaţi de El, nu aveam aceste plăgi, am fi ştiut că Scriptura spune “nu te teme, căci Eu sunt cu tine. Nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău. Eu te întăresc şi tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.”   Isaia 41, 10 
Din cauza învârtoşării noastre ne arată Dumnezeu puterea Sa. Cine ne opreşte pe noi atunci când ne este bine să strigăm către El, să-i mulţumim pentru bucuria noastră. Nu ne opreşte nimeni şi totuşi nu strigăm, suntem muţi. Dar gura ni se deschide când dăm de greu, ne aducem aminte că El există, că e peste orice stăpânire neputincioasă a acestei lumi, şi strigăm „de ce Doamne, de ce?!”