marți, 27 aprilie 2010

BATRANUL SI MOARTEA

Un biet bătrân, cu snopul de vreascuri în spinare, 
Pe-o cale din pădure mergea cu pași sărmani
Spre mica lui colibă, purtând cu trudă mare
Povara lui de lemne, de gânduri și de ani.
 Apoi, de-atâta umblet, bătrânul ostenit, 
Lăsându-și legătura în iarbă, a gândit:

"N-avui în viață parte, nicicând, de nici un bine;
Nu-i pe pământ un om mai necăjit ca mine.
Nu odihnesc o clipă și-adorm pe nemâncate;
Soldații, birul, claca cu logofeți în spate, 
Copii si nevasta, 
Acestea-mi sunt pe lume blestemul și năpasta.

Doresc sa vina moartea..." Și moartea a venit.
- Ce vrei? l-a întrebat curtenitor.
- Aș vrea sa-mi dai o mâna de-ajutor
Să urc aceste vreascuri pe umăr... Sunt grăbit!

Murind, durerea n-o mai suferim, 
Dar a pleca din viață nu-i ușor;
Oricâte să-ndurăm, dar să trăim!
Aceasta e dorința tuturor. 

Jean de la Fontaine

sâmbătă, 24 aprilie 2010

SUPER OFERTA

Te tentează o super ofertă? E o ofertă ce nu există pe toată piaţa mondială, e la îndemâna oricui şi foarte puţini se folosesc de ea. Ca unul ce m-am străduit să fac o casă, cu credit ipotecar, la care mai am ceva ani de plată, ştiu cât de greu este să pui cărămidă pe cărămidă pentru a face un adăpost. Şi la fel de greu este să cumperi o casă sau apartament. Ba mai mult, aproape o viaţă întreagă osteneşti şi tot nu o termini definitiv, că doar ce termini şi încep reparaţiile sau modificările, scos parchet pus altul, zugrăvit după  trend, garduri, mobilă .......... .
Piaţa este plină de oferte, cu comisioane şi reduceri din partea miloaselor bănci care nu doresc altceva decât binele cetăţeanului, cu programe şi proiecte de la guvern pentru tinerii care se avântă  spre întocmirea dosarului gros cât şunca unui porc de ignat, constatând că de fapt totul este  un şorici gros care nu ţine de cald.
Evident că e musai ca omul să se străduiască să-şi facă un rost şi pe lumea asta că nu se cade să trândăveşti amărâtele de zile, e bine să-ţi faci o casă, să ai un cuib, să te regăseşti pentru o perioadă într-un loc, dar…… .
Dar  omul se opreşte aici. Din păcate. Zic asta pentru că în afara zidurilor de beton în care trăieşte îşi pregăteşte şi pentru odihnirea de după, tot din beton (pavat cu granit, marmură, argint, aur) un spaţiun unde crede că-şi va petrece veşnicia.  Fireşte nu toată lumea face la fel, să fim înţeleşi.
Însă Dumnezeu are o ofertă de case care nu poate fi concurată, una imbatabilă. Nu are un preţ anume şi o poţi avea în ce formă doreşti. E vorba de casa pe care o poţi construi în cer,  pe care Dumnezeu ţi-o construieşte cu materialul  oferit de tine de pe pământ. E simplu. În fiecare zi poţi pune construi la casa din cer, prin fapte bune, prin rugăciune, prin iertare, prin post, prin răbdare şi iubire. Ele sunt materialele cu care-ţi faci casă în împărăţia cerului.  Din partea celui care are terenul, de la Dumnezeu fireşte, primeşti şi un colţ grădină numit rai, unde nu cresc buruieni, unde nu sunt dăunători, unde este veşnic primăvară şi vară, unde tot timpul este cântec şi tril, unde casele nu au garduri de 2 m ci toţi se vizitează şi petrec împreună cu bunii prieteni găsiţi acolo, îngerii lui Dumnezeu.
Să ştiţi că eu încerc să-mi fac o bojdeucă măcar, că poate nu sunt vrednic de o casă mare, dar m-aş bucura ca acolo să vă văd pe toţi cei care citiţi această postare, şi să fiţi mai înstăriţi ca mine. De fapt m-aş bucura ca lumea toată să locuiască acolo, pentru că aici de fapt suntem doar chiriaşi.

miercuri, 21 aprilie 2010

DACA NU AI TIMP, NU DA CLICK AICI

Traiau odata pe o insula toate sentimentele umane: Buna Dispozitie, Tristetea, Intelepciunea, Iubirea si altele.
Intr-o zi sentimentele au aflat ca insula se va scufunda in curand, asa ca si-au pregatit navele si au plecat. Doar Iubirea a ramas pana in ultimul moment. Cand insula a inceput sa se scufunde, Iubirea a hotarat sa ceara ajutor.
Bogatia a trecut pe langa Iubire intr-o barca luxoasa si Iubirea i-a zis:
-Bogatie, ma poti lua cu tine?
-Nu te pot lua, caci e mult aur si argint in barca mea si nu am loc pentru tine.
Atunci Iubirea i-a cerut ajutorul Orgoliului, care tocmai trecea pe acolo:
-Orgoliu, te rog, ma poti lua cu tine?
-Nu te pot ajuta, Iubire, aici e totul perfect… mi-ai putea strica nava.
Iubirea a rugat mai apoi Tristetea, care trecea pe langa ea:
-Tristete, te rog, lasa-ma sa vin cu tine!
-Oh, Iubire, sunt atat de trista incat simt nevoia sa stau singura…
Chiar si Buna Dispozitie a trecut pe langa Iubire, dar era atat de multumita incat nu a auzit ca o striga.
Dintr-o data o voce a strigat:
-Vino, Iubire, te iau cu mine!
Era un batran cel care vorbise. Iubirea s-a simtit atat de recunoscatoare si plina de bucurie incat a uitat sa il intrebe pe batran cum il cheama. Cand au sosit pe tarm, batranul a plecat.
Iubirea si-a dat seama cat de mult ii datora si a intrebat Cunoasterea:
-Cunoastere, imi poti spune cine m-a ajutat?
-Era Timpul
-Timpul? s-a intreba Iubirea, dar de ce tocmai Timpul m-a ajutat?
Cunoasterea, plina de intelepciune, i-a raspuns:
-Pentru ca numai Timpul e capabil sa inteleaga cat de importanta e Iubirea in viata…

Primita pe mail.

joi, 15 aprilie 2010

LA FRIZERIE

Un  bun crestin a mers la o frizerie ca sa-si tunda parul si sa-si taie barba. In timp ce frizerul isi servea clientul, intre cei doi s-a pornit o conversatie interesanta. Au vorbit despre multe lucruri si au abordat diverse subiecte. In cele din urma au inceput sa vorbeasca despre Dumnezeu. La acest subiect frizerul a declarat:
- Eu cred ca Dumnezeu nu exista.
- De ce spuneti asta? a intrebat clientul.
- Trebuie doar sa iesiti pe strada si veti realiza ca Dumnezeu nu exista. Spuneti-mi, daca Dumnezeu ar exista, ar mai fi atatia oameni bolnavi? Ar mai fi atatia copii abandonati? Daca Dumnezeu ar exista, nu ar fi nici suferinta si nici durere. Nu-mi pot imagina un Dumnezeu iubitor care sa ingaduie astfel de lucruri.
Clientul s-a gandit un moment, dar nu i-a raspuns deoarece nu a vrut sa starneasca o cearta. Frizerul si-a terminat treaba, iar clientul a parasit frizeria. Chiar cand a iesit din frizerie, crestinul nostru a vazut pe strada un om cu parul mare, incalcit si murdar si cu o barba mare, neglijenta. Era murdar si neingrijit. Clientul s-a intors la frizerie si i-a spus frizerului:
- Stiti ce? Frizerii nu exista.
- Cum puteti spune asta? a intrebat frizerul surprins. Sunt aici, sunt frizer si tocmai te-am aranjat!
- Nu! a exclamat clientul. Frizerii nu exista, caci daca ar exista atunci nu ar mai fi oameni cu parul lung si murdar si cu barba netaiata, cum e omul acela de afara.
- Ah, dar frizerii exista! Insa asta se intampla cand oamenii nu vin la mine.
- Exact! a afirmat clientul. Asta e ideea! Si Dumnezeu exista! Insa necazurile si suferinta se intampla atunci cand oamenii nu vin la El si nu-L cauta pentru a-i ajuta. De aceea este atata suferinta si durere in lume.


Primita pe mail.

luni, 12 aprilie 2010

INTERVIU CU MOARTEA

Fără discuţie că toată lumea la un moment dat se întreabă ce este, de unde vine, dacă există cu adevărat, dacă e rea sau bună, dacă e folositoare sau nu, dacă e sau nu palpabilă, cum arată şi cum putem lupta împotriva ei. Despre cine e vorba? Despre moarte.
Conform dicţionarelor, moartea este încetarea tuturor funcţiilor vitale, răposare, deces, acestea fiind de fapt doar cauze fizice ale ieşirii sufletului dintr-un corp, pentru că de fapt moartea este plata păcatului (Romani 6-23), este despărţirea sufletului de trup, pentru ca sufletul să meargă acolo de unde şi-a luat fiinţă, de la Dumnezeu, lăsând trupul să se transforme în ţărâna din care e alcătuit.
Foarte mulţi oameni se tem de moarte, motiv pentru care am realizat un interviu cu acest personaj controversat, spre a veni în ajutorul celor cu frica-n sân.
- Bine te-am găsit Moarte! Cam greu umblai după tine dar sper să nu fie în zadar. Gândeam că eşti urâtă, că ai o coasă mare, că eşti un schelet, dar bag de seamă că cel puţin mie mi te arăţi altfel.
- Bine ai venit omule! Nu gândi că aşa arăt mereu, dar se cuvenea ca pentru un musafir viu încă să mă aranjez oleacă pentru a nu te speria. Ia zi, care-i treaba?
Apăi Moarte, după cum ştii mulţi se întreabă de unde eşti, cât trăieşti, dacă ţi-e frică şi ţie că poţi muri, unde stai, cu ce te hrăneşti, unde poţi fi întâlnită, mai e ceva după moarte, mai e viaţă?
- Ohooo, cam multe vrei să ştii. Bine. Fie. Ascultă. Eu sunt un înger năpraznic, trimis de Dumnezeu să adun sufletele oamenilor spre a le duce la judecată. Eu trăiesc spre veşnicie, şi după ce nu vor mai fi oameni voi veghea alături de ceilalţi îngeri lângă scaunului lui Dumnezeu. Nu mă hrănesc cu nimic, chiar dacă oamenii zic că eu le mănânc zilele, ei îşi mănâncă singuri zilele şi dau vina pe mine. Cu mine te poţi întâlni oriunde, sunt peste tot trimisă în toate clipele, peste tot pământul. Mai des mă întâlneşti în războaie unde am mult de lucru că oamenii se omoară între ei, mă întâlneşti în spitale, în case de bătrâni dar şi la prunci, mă găseşti la colţuri de stradă şi din  ce în ce mai des pe şosele, mă găseşti în cârciumi, ba chiar şi în aer dai de mine, ceea ce înseamnă că sunt peste tot, şi nu te poţi ascunde de mine că ştiu fiecare cotlon. Şi paradoxal după mine nu este moarte, căci după mine vine  viaţă, o viaţă minunată în împărăţia lui Dumnezeu.
- Păi e cam aiurea, că lumea se teme de moarte rău de tot. Doare când moare omul?
- Păi nu se tem decât aceia care cred că asta e singura viaţă, se tem aceia care nu cred în viaţa veşnică, le este frică celor care nu cred în Dumnezeu şi se cred ei dumnezei, şi doar acelora moarte li se pare dureroasă. Nu doare când mori pentru sufletul iese lin spre lumina lui Dumnezeu. Doar trupul are dureri, iar ele rămân în urmă şi nu se mai simt.
- Bine  Moarte, nu pot să zic că mă bucur că am vorbit, deşi am mai aflat câte ceva. Dar vroiam să te întreb dacă ştii cumva când trebuie să mor eu, asta aşa că tot sunt aici.
- Hahaha, eşti haios. Hotărârea nu o iau eu, ci Dumnezeu. Nimeni nu ştie când se naşte şi nimeni nu cunoaşte când moare, deşi sunt semne care îţi vestesc lucrul acesta. Ceea ce trebuie să ştie toată lumea e că toţi trebuie să moară, mai devreme sau mai târziu, şi că e bine ca acea clipă în care eu îi vizitez să fie pregătită. Şi zic asta pentru suflet, nu pentru trup. Şi acum lasă-mă că uite, de când mă ţinu-şi de vorbă s-au strâns o grămadă de suflete şi trebuie să plec.
- Asta-i viaţa Moarte, dacă pot să zic aşa, du-te la treaba ta şi să vii când te-oi mai chema eu sau  când o vrea Dumnezeu.

vineri, 9 aprilie 2010

ANOTIMPURILE VIETII

A fost odata un om ce avea patru fii. Acesta dorea ca fii lui sa invete sa nu mai judece pripit lucrurile. De aceea, i-a trimis pe fiecare pe rand, cate un anotimp sa priveasca un par.
Pe primul l-a trimis iarna,  pe al doilea primavara,  al treilea vara, iar pe mezin, toamna.
Cand au revenit, i-a adunat si i-a pus pe toti sa descrie ce au vazut.
Primul a zis ca era urat, cu crengi golase, intoarse si rasucite.
Al doilea ca era acoperit de muguri verzi si promitea mult..
Al treilea fu de acord si spuse ca era plin de flori ce raspandeau un dulce parfum, cum nu mai vazuse pana atunci.
Al patrulea a fost de acord cu toate acestea si a adaugat ca era incarcat de fructe coapte, implinit si plin de viata.
Omul le-a explicat atunci ca toti au dreptate, pentru ca fiecare a vazut doar un anotimp din viata copacului.
Le-a mai spus ca nu poti judeca pe nimeni cunoscandu-l doar o anumita perioada. Asta este esenta firii, a placerii, bucuriei si dragostei pe care ti-o da viata si n-o poti masura decat la sfarsitul tuturor anotimpurilor.
Daca renunti iarna, vei pierde promisiunea primaverii, frumusetea verii si bogatia toamnei.
Nu lasa ca vicisitudinile unui sezon sa-ti umbreasca bucuria celorlalte.
Nu judeca viata doar dupa o perioada grea.
Depaseste greutatile  si sigur vor veni apoi vremuri bune.
Aspira cand inspiri….Inainte de a expira.
Traieste simplu. Iubeste cu generozitate.
Sa-ti pese de tot si toate. Vorbeste cu bunavointa.
Si lasa restul in grija lui Dumnezeu.
Fericirea iti mentine dulceata,
Incercarile te fac puternic,
Durerile te fac uman.
Esecurile te fac umil,
Succesele te fac increzator!

Poveste primita pe mail.

marți, 6 aprilie 2010

CREIERUL SI INTESTINELE

Foarte multă lume spune că omul poate gândi şi cu creierul şi cu stomacul. La drept vorbind, dacă te gândeşti unii trăiesc pentru a mânca, sau a bea; iar alţii mănâncă pentru a trăi.
Şi pentru a nu mă îndepărta prea tare de subiect fac o paranteză scurtă şi remarc şi eu cu tristeţe disperarea oamenilor de a cumpăra cât mai mult pentru nefericitul stomac, pentru îmbuibarea care depăşeşte chiar şi condiţia animalului, pentru că foarte multe animale au un spirit extraordinar de conservare, în detrimentul inteligentului om.
Dacă aţi cerceta fotografia unui creier, şi aţi pune alături şi fotografia unor intestine, veţi vedea că cel puţin de suprafaţă ele chiar seamănă. Numai că dacă le-am cerceta am vedea că sistemul neural este ceva fantastic, pe când intestinele sunt o magazie de alimente aflate în descompunere.
Şi cu toate acestea, omul se pare că îşi rezervă dreptul de a gândi cu stomacul, pentru stomac. Că altfel nu s-ar justifica pierderea minţilor în faţa cumpărăturilor, în faţa grătarelor, a sticlelor şi a altor delicii făcute să stimuleze sistemul  nostru  de alimentare.
De foarte multe ori, spun bătrânii, că maţele se ceartă între ele, de unde ar trebui să deducem că totuşi bolborisirea intestinelor este un fel de discuţie academică din care omul trage concluzia că trebuie să mănânce din nou, că doar îi ghiorlăie maţele.
Şi uite aşa, omul nu mai judecă  folosindu-se de creier ci de maţe, nu mai iubeşte cu inima ci cu gura, nu mai se roagă pentru suflet ci pentru trup. Am devenit nişte fiinţe care ne rezumăm la a băga pe gură pentru a face maţul gros  spre a deveni mai forţoşi.
Restul nu mai contează. Ce sentimente, ce raţiune, ce trăire, ce iertare, ce iubire. Astea sunt fleacuri, lucruri pentru fraieri. Dacă ai curajul să spui asta cuiva te ia de prost, adică te găseşti tu deştept să-i spui tu că nu e bine ce mănâncă sau bea el. Şi ceea ce este mai trist că suntem forţaţi să vedem acest lucru peste tot, de multe ori chiar şi la cei care ar trebui să fie model sau modele.
În încheiere aş dori să spun că nu trebuie să cădem în partea opusă a lucrurilor. Ci doar să îi dăm stomacului ce-i trebuie stomacului şi să lăsăm creierul să gândească.
Eu, aşa gândesc.

sâmbătă, 3 aprilie 2010

ADEVARAT A INVIAT

Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.

Frumosul tropar al învierii Domnului ne descoperă bucuria învierii, speranţa că dincolo de moarte există viaţă, că viaţa este veşnică, că viaţa este în Hristos, cel în care noi credem şi ne punem speranţa că ne va curăţa simţirile prin lumina învierii sale.
„Veniţi să luaţi lumină!” Este chemarea pe care o auzim în miez de noapte, pentru că luând lumina nu vom mai umbla în întuneric, pentru că primind lumina vom putea vedea care este calea pe care trebuie să mergem, pentru că luând lumina vom avea forţa necesară înlăturării întunericului, a negurii care ne cuprinde zi de zi sufletul. Când răspundem la salutul Hristos a înviat, trebuie să credem cu adevărat că a înviat, căci dacă Hristos nu ar fi înviat ar fi fost zadarnică credinţa noastră.
Astăzi se bucură şi săracul şi bogatul, dreptul şi păcătosul, şi cel ce a postit mult şi cel care a postit puţin, astăzi este ziua când putem spune FRAŢILOR şi celor ce ne urăsc pe noi, pentru că a înviat cel ce este Iubire veşnică, pentru noi şi a noastră mântuire.
Lumină veşnică să vă rugaţi în tot timpul să aveţi, căldură în suflet şi dreptate în minte, putere şi stăruinţă în rugăciune, cumpătare la pântece şi milă faţă de cel neluminat, şi cu acestea să strigaţi, să strigăm, HRISTOS A ÎNVIAT!