marți, 29 septembrie 2009

BANII ADUC FERICIREA?

Un om de afaceri american se plimba pe plaja, intr-un mic sat de pescari. O barca intra in port si pescarul coboara cu un cos plin de pesti. Americanul il felicita pe pescarul pentru pestii sai frumosi si il intreaba:
-Cat timp ti-a luat sa pescuiesti acesti pesti?
-Destul de putin, raspunse pescarul.
-Dar de ce nu ai ramas mai mult, ca sa prinzi mai multi pesti? intreba bancherul.
-Pentru ca acesti cativa pesti ne ajung mie si familiei mele.
-Si ce faci in restul timpului?
-Pai ma scol cand vreau, ma duc sa pescuiesc un pic, ma joc cu copiii mei, imi fac siesta impreuna cu nevasta, ma rog la Dumnezeu… Seara ma duc in sat sa ma intilnesc cu prietenii, bem un pahar de vin, povestim … O viata placuta, ce mai!
Americanul il intrerupe:
-Asculta! Am terminat la Harvard si pot sa te ajut. Ar trebui sa incepi prin a pescui mai mult si cu beneficiile astfel obtinute sa iti cumperi un vas mai mare. Cu banii pe care o sa ti-i aduca acest vas, poti sa-ti cumperi un al doilea si tot asa pana cand vei avea o mica flotila. Apoi, in loc sa vinzi pestele unui intermediar, ai putea sa negociezi singur cu fabrica sau sa-ti deschizi propria fabrica de peste. Asa ai putea sa renunti la satucul asta si sa te muti la New York si sa-ti dirijezi de acolo propriile afaceri…
Pescarul intreaba atunci:
-Cat timp ar lua toate astea?
-Intre 15 si 20 de ani, raspunse bancherul.
-Si dupa asta?
-Ei bine, dupa asta devine interesant, raspunse americanul zambind. La momentul oportun, poti sa-ti introduci societatea la bursa si sa cistigi milioane!
-Milioane? se minuna omul. Si apoi?
-Apoi poti sa iesi linistit la pensie, sa te scoli cand ai chef, sa pescuiesti un pic, sa te joci cu nepotii si sa iti faci siesta cat poftesti cu sotia ta, sa te rogi lui Dumnezeu. Iar serile ai putea sa le petreci cu prietenii, band un pahar de vin si povestind…
De pe net.

duminică, 20 septembrie 2009

AS VREA SA CRESC MIC

Recunosc că aceasta idee nu îmi aparţine doar mie. Ştiu că e dorinţa multor adulţi, a celor care atunci când erau mici îşi închipuiau că e bine să fii mare iar acum când sunt mari tânjesc după frumuseţea copilăriei. Un mail rătăcit printre zecile de spamuri primite, aducea în discuţie acest subiect, dorinţa de a creşte MIC.
Super. Când eram copil ziceam că abia aştept să mă fac mare ca să pot face, drege, să schimb, să răstorn lumea. Sanchi, nu poţi face mai nimic când eşti mare. De ce? Taman pentru că eşti mare şi că ceea ce ţi-ai dori să faci nu ar fi pe placul celorlalţi adulţi care la rândul lor au uitat de copilărie.
După parerea mea copilul este întruchiparea perfecţiunii umane, pentru că el este lipsit de răutăţile conştiente şi voite ale adulţilor, el este senin la schimbările timpului, la schimbările politice, la  schimbarea cursului valutar. Pe copil nu-l interesează nimic din lucrurile ce ar putea să-i compromită pe prietenii lui de joacă, adică altfel de  cum fac adulţii care se sapă unul pe altul pentru supremaţie dintr-un orgoliu diavolesc. Ba aş întrăzni să spun că perfecţiunea copilăriei poate să vină şi de la faptul că organismul copilului nu este supus bolilor cumplite ca organismul adultilor, cel putin nu la aceeaşi scara.
Hristos spunea ,,lăsaţi copiii să vină la Mine, că a unora ca acestora este împărăţia cerurilor". Acest lucru trebuie să ne dea de gândit. Cu siguranţă nu mai putem da înapoi fizic, nici să dăm în mintea copiilor la sensul rău al cuvântului, dar să îţi aduci aminte de ceea ce simţeai, de ce-ţi doreai când erai copil nu e greu. Poate pe unii îi înspaimântă acest lucru. Dar măcar şi în gând îţi poţi închipui ce bine ar fi ca într-o dimineaţă să te trezeşti la ce ora care vrei, să mănânci ceva în fugă, să-ţi iei bicicleta,  rolele,  undiţa, mingea sau praştia şi să pleci cu prietenii în locurile doar de tine şi de ei ştiute. Să te duci la bunici şi să cotrobăi prin toate cotloanele după potcoave de cai morţi,  apoi să vii acasă fără grija că ai de săpat, de udat, de cusut, de spălat şi să te uiţi la televizor.
Eu nu zic că asa e cel mai bine, că n-ar fi nevoie de teme, de muncă. Eu vorbesc despre spiritul copilăriei, de linişte, de lipsa de grija, de încercarea de a scăpa de lucrurile anoste ce ne fac nouă adulţilor  viaţa un chin, de grija aceasta zadarnică, de probleme pe care le considerăm a fi majore când ele de fapt sunt lucruri derizorii şi iluzorii, lucrurile care ne fac părul alb şi zbârcituri pe faţă, lucrurile care ne întunecă mintea şi sufletul.
Fapt pentru care eu, alături de ceilalţi care gândesc ca mine, doresc ca în viitor să cresc Mic, pentru că lucrul acesta nu te împiedică să fii MARE.

joi, 10 septembrie 2009

OH, MY GOD !

De câte ori nu aţi auzit această exclamaţie, Oh, my God! Dacă ai veni dintr-o zona unde religiosul, legătura omului cu Dumnezeu a rămas nepătată, curată, vei zice Doamne, dar ce des se roagă aceşti oameni, aproape toţi zic oh my God; Dumnezeule!
Noi,  care avem acces la toată gama de produse ce influenţează gândirea, internet, televiziune, telefonie, auzim şi vedem peste tot această strigare care nu are aproape nici o legatură cu Dumnezeu.
Dacă vezi un acccident, dacă vezi un om băut, dacă vezi o casă impresionantă, dacă vezi că ai luat o notă la care nu te aşteptai, dacă vezi o rochie, un pantof, un tip sau o tipă, dacă eşti chiar în dormitor, dacă te uiţi la meci şi e o ratare impardonabilă.......dacă nu ai ce spune într-un moment şi vrei să spui ceva inteligent, zici oh, my God, şi te-ai scos. Adică Dumnezeu a devenit un fel de interjecţie, o exclamaţie, o expresie care să-ţi potolească adrenalina şi să-ţi elimine nodul din gât.
Păcat zic eu, pentru că dacă ar fi să te rogi efectiv, nu ţi-ai găsi cuvintele, Dumnezeu ar fi prea departe şi adrenalina ar lipsi cu desăvârşire. Mai rău e că omul nici măcar nu conştientizează acest lucru, că îl strigă pe Dumnezeu, fără să aibă nevoie de El în acel moment, luându-i în deşert numele.
Oh, my God,  că nu ştiu ce să mai spun!

duminică, 6 septembrie 2009

FERICIRE IN PIELEA GOALA

Se spune că, odată, un împărat s-a îmbolnăvit grav. A fost consultat de o mulţime de medici, dar nici unul nu a reuşit să-i dea vreo şansă de vindecare. Văzând că medicii nu-i găsesc leacul, în cele din urmă a apelat la un vraci, iar acesta i-a spus că, dacă va reuşi să îmbrace cămaşa unui om cu adevărat fericit, se va face sănătos. Şi cum oamenii în asemenea situaţii uită de Dumnezeu, uită că e păcat să apelăm la vraci, la vrajitoare, numai să-şi rezolve necazul, n-a mai stat pe gânduri şi a început să pună în practică sfatul vraciului.
Imediat câţiva slujitori au fost trimişi în toată lumea să caute un om fericit, să-i ceară cămaşa şi să i-o aducă împăratului. Aceşti slujitori au bătut la poarta unui alt împărat şi i-au spus:
- Măria ta, nu eşti tu cel mai fericit om? Eşti doar un împărat puternic. Am vrea să ne dai cămaşa ta să o ducem împăratului nostru.
-Eu fericit? Nu am fost niciodată. Mereu sunt îngrijorat că voi fi atacat, că voi avea războaie. Sunt neliniştit şi nu am niciodată somnul tihnit. Să ştiţi că nu sunt deloc mulţumit şi fericit.
Auzind aşa, slujitorii au plecat trişti mai departe şi au bătut la poarta unui om foarte bogat, a unui bancher, şi i-au zis:
- Domnule, noi credem că având de toate şi fiind foarte bogat, dumneata eşti tare fericit. Nu-i aşa? Am vrea să ne dai cămaşa ta să o ducem stăpânului nostru.
- Vă înşelaţi amarnic dacă voi credeţi că eu sunt fericit. Cum aş putea fi fericit de vreme ce mereu mă tem că voi pierde banii, sau cineva mi i-ar putea fura. Mereu mă neliniştesc gândindu-mă cum să-i investesc cât mai bine, cum să-i fac să sporească mai repede. Mă gândesc apoi cui să-i las ca moştenire pentru a nu se risipi.... Şi mai am multe alte temeri. Vă spun că nu sunt şi nu am fost niciodată fericit.
Slujitorii merg mai departe şi bat la poarta unui om învăţat.
- Domnule, dumneata, care ai o faimă de om învăţat, cu siguranţă, trebuie să fii şi tare fericit. Cunoşti atâtea lucruri, ai dezlegat atâtea mistere! Nu se poate să nu fii fericit. Am vrea să ne dai cămaşa ta să o ducem stăpânului nostru.
- N-am găsit încă fericirea. Aşa credeţi voi că eu sunt fericit? Vă înşelaţi. Cum descopăr un adevăr, o noutate, mintea mea devine iar neliniştită. Ea vrea altceva, vrea mai mult. Nu am fost niciodată fericit. Credeţi-mă!
Acei slujitori începeau să fie descurajaţi. Nu mai ştiau la ce poartă să bată. Sau aciuat langă o colibă, la rădăcina unui copac bătrân. Cum stăteau ei lângă copac, gata să adoarmă de obosiţi ce erau, aud din colibă, pe cineva rostind următoarele cuvinte: "Doamne, ce fericit sunt". Când au auzit, acei slujitori au năvălit în colibă să vadă cine rostise aşa cuvinte. Intră înăuntru şi găsesc un om în genunchi, cu mâinile ridicate către cer, care se ruga. Îl întreabă imediat:
- Omule, e adevărat că eşti fericit, aşa cum spui?
- Da, sunt foarte fericit fiindcă azi Dumnezeu m-a ajutat şi l-am simţit alături. Iar acum mă culc liniştit. Sunt foarte fericit că a venit primăvara, că au înflorit pomii, a răsărit iarba, a plouat, sunt sanatos. Ce vreţi mai multă bucurie ca asta?!
- Am vrea să te rugăm ceva: noi îţi plătim cât vrei dumneata, dar dă-ne cămaşa dumitale. Dacă împăratul nostru o va îmbrăca, se va face sănătos. La care omul din colibă le răspunde:
- Dar eu sunt aşa de sărac încât nici nu am cămaşă....nu-mi trebuie ca sa fiu fericit.
De pe net.

joi, 3 septembrie 2009

PRIN BÂLCI

Când eram copil abia aşteptam să vină toamna pentru a merge la bâlci. Toate economiile din timpul verii erau stocate pentru bâlci, acolo era locul unde buzunarul îşi recăpăta libertatea, supleţea, era locul de unde nu aş mai fi plecat.
Bâlciul este locul acela ciudat,  magnetul invizibil care atrage lume de toate felurile. Nu contează praful, muzica comediilor ameţitoare, fumul de mici, pastramă, mirosul de vată pe băţ, ţipetele copiilor care se dau sau îşi doresc să se dea în maşinăriile rotative.
Pe margine fel şi fel de vânzători ambulanţi şi profesionişti, marfă de tot neamul, bani strânşi în batista înnodată la femeile bătrâne, teancuri de bani în borsetă la brâul smecherilor. Bâlci în toată regula.
Acu nu mai sunt copil, bâlciul se ţine şi acum, numai că sentimentul e ambiguu, turta dulce lasă un gust amar, asta pentru că omul mare, adultul, trăieşte zilnic într-un bâlci fără sfârşit, unde zgomotul, fumul, banii, ameţeala maşinăriilor şi banii devin elemente nelipsite aproape simbiotice ale supravieţuirii.
Bâlciul cotidian este unul în care suntem prinşi ca într-o vrajă, suntem fascinaţi mereu de oferta generoasă a celor care ne vând produsele colorate (cu sau fără binecunoscutele E-uri) toate îmbodobite ca merele coapte şi bombonatele copilăriei. Cheltuim continuu, consumăm continuu, ameţiţi de maşinăriile cu care ne-am înconjurat; cuptoare cu sau fără microunde, televizoare, radiouri, playere de toate felurile, PC-uri, automobile, telefoane mobile. Bâlci în toată regula.
Un copil fascinat de vata pe băţ ce taman i-a fost înmânată şi din care gustă cu nesaţ se pierde de părinţii săi care-l strigă prin vacarmul infernal. O bătrână trage după ea un sac de rafie în care se află jumătate de pensie transformată în lucruşoare simple de care să se folosească în căsuţa-i primitoare. Doi bolizi (poate proprietarii lor n-au auzit de mersul pe jos) încearcă se se strecoare în claxonat insistent printre cei care merg din stand în stand nepăsându-le de caii putere ce stau la spatele lor. Pe zece hectare s-a întâlnit antichitatea cu evul mediu şi cu prezentul într-un homo sapiens pierdut în istoria gălăgioasă a bâlciului cotidian din care iese lipsit de vlagă şi perspectivă.
Din păcate noi alergăm prin bâlci bezmetici pentru a ne bucura de fiecare plăcere, alergăm prin viaţă ameţiţi, iar urechile noastre nu percutează decât la binecunoscuta strigare  care mai doreşte, care mai pofteşte. 

marți, 1 septembrie 2009

BUCATARIE PENTRU TOTI

Se iau 12 luni şi se curăţa foarte bine de amărăciune, mândrie, ură, invidie, frică, irascibilitate şi stres. Se împarte fiecare lună in 28-31 zile, după caz, astfel ca proviziile să ajungă exact 1 an!
Fiecare zi se prepară separat: 1 parte muncă, 1 parte linişte, 1 parte umor. Se mai adaugă 3 linguri optimism, 1 linguriţă toleranţă, un praf de bun simţ şi… o picătură de speranţă! Peste aluatul astfel obţinut se toarnă apoi dragoste din belşug…
Preparatul gata făcut se aşează pe farfurie şi se împodobeşte cu frunzuliţe de curaj şi încredere în sine. Se serveşte zilnic, cu bucurie, alături de ceaşca de cafea din fiecare dimineaţă!
De pe net.