luni, 27 iulie 2009

DE CE TREBUIE SA MUNCIM ?



Chiar asa, de ce trebuie sa muncim? Nu v-ati pus niciodata intrebarea asta? Sunt sigur ca da. Nu stiu ce raspuns ati gasit, dar eu unul din curiozitate am incercat sa ghicesc ce gandesc oamenii despre munca.
Normal ca primul gand a fost la Biblie, ca doar asta mie munca, meseria , chemarea. Si in Biblie spune ca dupa ce Adam si Eva au fost izgoniti din rai, au fost blestemati de Dumnezeu cand a zis: ,,spini si palamida iti va rodi pamantul, in sudoarea fruntii tale iti vei castiga painea". Si asta sa stiti ca e valabil si pentru cei care au la locul de munca aer conditionat. Ca si prin birouri sunt hăgişuri ca pe campurile patriei, si painea se castiga tot cu spinii aruncati de patroni sau directori.
Pana a raspunde la intrebarea, de ce trebuie sa muncim, sa vedem care e cea mai grea munca, sau cea mai usoara. In gluma zic, cea mai usoara munca e cea cu tarnacopul, pentru ca il bagi gol, si-l scoti gol. Realitatea este ca nici o munca nu e usoara, si faptul ca te-ai obisnuit cu munca zilnica a serviciului nu inseamna ca e usoara, ci doar ca facand acelasi lucru mereu, reflexul, obisnuinta, devin o a doua natura si rabzi cu stoicism pana ajungi, daca ajungi, la pensie.
Sfantul apostol Pavel zice asa:,, cine nu munceste, sa nu manance", ceea ce inseamna ca da un oaresce raspuns la intrebarea noastra. Adica muncesti pentru ca trebuie sa mananci, sa traiesti, asta ca sa contrazic pe unii care zic ca mancarea e fudulie daca exista bautura.
Si daca mergem pe baza proverbului distorsionat care zice: ,,fie painea cat de rea, tot mai bun e cozonacul", ne gandim de unde si dorinta multora de a avea 2 joburi, ca sa poata manca cu 2 linguri, sa nu moara de foame.
Eu zic, cum zic si altii, ca ce e mult strica si ce e putin nu se ajunge. Fapt pentru care, acum, cand este perioada muncilor de toamna, fiecare sa se gandeasca cat de mult  merita sa muncesti non-stop, cat de mult  merita sa nu muncesti deloc. Sa vezi daca mai ai timp de familie, daca te mai cunoaste cainele acasa, sau daca mai stii ce inseamna o plimbare in aer liber, fara a fi intr-o tinuta oficiala.
Si pentru ca m-am luat cu vorba cautand raspunsul la intrebare, mi-am adus aminte ca mai am ceva de facut si e musai sa inchei.
Daca aflati raspunsul la intrebare, nu ezitati sa comentati.
Pentru elucidare da un click pe titlul postarii. Atentie, interzis minorilor.

vineri, 24 iulie 2009

TU CUM AI FI FACUT ?



Un om pios stătea de vorba cu Dumnezeu si i-a spus: Doamne aş vrea să ştiu cum e Raiul şi cum e Iadul.. Dumnezeu l-a condus pe om către doua uşi. A deschis una dintre uşi, iar omul a privit înăuntru. În mijlocul încăperii se afla o mare masă rotunda. Pe masă se afla un vas mare cu tocană, care mirosea foarte bine şi care l-a facut pe om să îi lase gura apă. Oamenii care stăteau la masă erau slabi şi bolnăvicioşi, păreau a fi înfometaţi. Ţineau linguri cu mînere foarte lungi care le erau legate de braţe şi astfel puteau ajunge la vas pentru a le umple cu tocană, dar din cauza manerelor mai lungi decît propriile mîini, nu puteau duce la gură lingurile pline. Omul pios s-a înfiorat la vederea suferinţei lor. Atunci Dumnezeu a spus: "Acum ai văzut Iadul".
Au mers apoi către cealalată cameră şi au deschis uşa . Arăta la fel ca şi prima. Se găsea acolo o masă mare şi rotundă cu un vas mare de tocană care îţi lăsa gura apă. Oamenii de la masă erau echipaţi cu acelaşi gen de linguri dar aceştia păreau bine hrăniţi şi durdulii, rîdeau şi vorbeau între ei. Omul pios a spus: nu înţeleg. "Este foarte simplu" a spus Dumnezeu. "E nevoie de abilitate si dragoste. Aceşti oameni sănătoşi au învăţat să se hrănească unul pe celălalt, în timp ce ceilalţi se gîndeau doar la ei înşişi".
Cand esti cu lingura in mana, tu la cine te gandesti?



De pe net.

luni, 20 iulie 2009

CE BINE ERA INAINTE....



Era odată un cioplitor în piatră nemulţumit de el şi de viaţa pe care o ducea. Într-o zi a trecut pe lângă casa unui negustor bogat şi prin poarta deschisă a văzut multe avuţii şi oaspeţi importanţi.
- Cât de puternic trebuie să fie negustorul acesta, a gândit cioplitorul. A devenit foarte invidios. Şi-ar fi dorit să fie înstărit ca acel negustor. N-ar mai trebui să trăiască viaţa unui cioplitor amărât. Spre marea lui surpriză, deodată deveni însuşi negustorul, bucurându-se de mai multă bunăstare şi putere decât ar fi visat vreodată sa aibă, invidiat de cei mai puţin înstăriţi decât el. Dar curând un funcţionar de rang înalt a trecut pe-acolo într-o lectică, însoţit de o mulţime de slujitori şi escortat de soldaţi bătând tobele. Oricine, indiferent cât era de bogat, trebuia să se incline adânc în faţa procesiunii.
- Câtă putere are acest om, a gândit negustorul (fost cioplitor). Mi-aş dori să fiu un asemenea funcţionar de rang înalt!  Şi a devenit un înalt funcţionar transportat peste tot în lectică lui împodobită, urât şi temut de oamenii din jur care trebuiau să i se închine.
Era o zi toridă de vară, iar oficialul (cioplitorul) se simţea foarte rău în lectica lui lipicioasă. S-a uitat sus la soare. Strălucea mândru pe cer fără să-i pese de prezenţa lui.
- Cât este de puternic Soarele! Aş dori să fiu chiar eu Soarele! Şi a devenit soare strălucind mândru deasupra tuturor, pârjolind câmpiile, blestemat de fermieri şi de lucrători. Dar un nor imens negru s-a aşezat între el şi pământ, aşa încât nu-şi mai putea arunca lumina peste tot ce era dedesubt.
- Ce puternic este acest nor de furtună, a gândit el. Mi-aş dori să fiu un nor! Şi a devenit un nor cu ploaie inundând câmpuri şi sate, supărând lumea. Dar curând norul a fost dat la o parte de o forţă mai mare, vântul.
-Mi-aş dori sa pot fi vântul! Şi a fost vântul, doborând ţiglele de pe acoperişuri, scoţând copacii din rădăcini, devenind de temut pentru toţi oamenii.
 Dar după un timp, vântul a dat peste un lucru pe care nu l-a putut mişca din loc oricât de tare ar fi suflat, o stancă înaltă.
- Ce puternică este această stâncă! Aş dori să pot fi o stâncă! Şi a devenit o stâncă, mai puternică decât orice altceva pe pământ. Dar cum stătea acolo, a auzit sunetul unui ciocan bătând în piatra tare şi a simţit că ceva se schimbă.
- Ce poate fi mai puternic decât mine, care sunt o stâncă, a gândit el. S-a uitat în jos şi a văzut departe, dedesubt, silueta unui cioplitor. Şi suspinând a zis, Doamne, ce bine era înainte când eram cioplitor.
Poveste populara

sâmbătă, 18 iulie 2009

RUGACIUNEA PORCULUI


Evident ca este o metafora, ca doar porcul nu se roaga, ca nu are constiinta. Dar daca stam sa analizam la rece vom vedea ca si porcul are o forma de rugaciune. Cum? Doar ce guita ca omul se si grabeste cu mancarea, se grabeste sa-i faca curat, sa-i creeze grosteiului toate conditiile pentru ziua cea de pe urma. Stiti voi, aceea in care este sacrificat. Deci guitatul este un fel de rugaciune a porcului, o rugaminte, ba de multe ori chiar o porunca asupra stapanului sau omul, care din stapan se transforma in sluga animalului, si pentru a scapa de galagie il serveste fara sa clipeasca. Si ce folos ai de la porc? Il slujesti un an, si-ti multumeste doar odata in scurta-i viata, atunci cand il tai.
Eeee, cam asa e si cu omul. Toata viata cere de la Dumnezeu, niciodata nu este multumit, se desfata in noroiul pacatelor ca si porcul in mocirla cocinii.
Fereasca Sfantu' sa credeti ca bat vreun apropo la cineva. Nu doresc nimic altceva decat sa scot in evidenta cat de profitor este omul in relatia cu Dumnezeu, cum nu doreste el nimic altceva decat bucuria traiului cotidian, neavand grija vietii vesnice. Cred ca si porcul daca ar sti ce-l asteapta la sfarsit de an s-ar cutremura un pic la gandul ca va fi sacrificat. Omul nu, nu se cutremura deloc. Conteaza doar ce baga in burta, masurand totul in asa fel incat sa-i ajunga proviziile ani de zile, ca si cum viata asta ar dura la nesfarsit.
Si omul s-a invatat ca atunci cand nu mai are cele de trebuinta sa se puna pe cerut la Stapanul cerului si al pamantului fara sa dea nimic in schimb, nici macar o multumire. Si asta e o chestie de sorici, de un sorici gros prin care nu patrunde caldura sufleteasca si bucuria daruirii.
Nu vreau sa va intristez prin cele spuse, nu doresc sa acuz pe nimeni, pentru ca si eu sunt tot un cersetor de lucruri bune si indestulatoare. Nu doresc decat sa va aduceti aminte de povestile copilariei cand fiul de imparat se chinuia in pielea porcului. Dorea sa arate cine este dar nu putea din pricina legaturii care il tinea. Vraja aceea s-a rupt si el s-a bucurat de ani multi si fericiti. Vraja, sau vrajeala care ne tine pe noi prizonieri intr-o piele care nu ne face cinste poate fi lepadata oricand, oferindu-ne ocazia de a ne arata adevarata fata care este facuta dupa chipul Lui Dumnezeu.
Sper ca nu am deranjat pe cei de la protectia animalelor de cele scrise in aceasta postare, pentru ca sa stiti mie imi place porcul, as fi in stare sa-l mananc. Eu doar am dorit sa spun ca legatura noastra cu Dumnezeu nu se rezuma de multe ori decat la o rugaciune pentru umplerea maţului, iar pentru suflet, ruda saraca a corpului nostru de care niciodata nu avem grija, nu cerem nimic, si ramane mereu flamand.

Asta e. Economie de piata.




miercuri, 15 iulie 2009

CUM BA N-AM VOIE SA PARCHEZ AICI !?


In ziua de azi masina a devenit indispensabila, aproape lipita de om, asa cum sunt si indispensabilii, aproape de pielea omului. Masina face parte din familie, are un nume, o carte de identitate, are un numar, e hranita zilnic, e spalata, aspirata, siliconata, e membru de marca in mijlocul nostru. Rabzi de foame si de sete, stai fara incaltaminte dar nu te lasi de masina. Asta e, daca e indispensabila e musai sa o ai in regula, cu revizie ,rovigneta si musai asigurare.
Treaba este ca pe masina ai asigurare si revizie, dar tu ca om nu ai nici revizie, pardon, control medical la zi, si nici asigurare pentru viata. Pentru viata asta, ca pentru cealalta viata, cea vesnica, nici nu intraznesc sa mai zic.
Si uite asa am ajuns si la subiectul postarii de azi, masina si locul de parcare. Nu exista locuri de parcare, dar parcam si noi pe unde putem, pe strada, pe iarba, pe plaja, peste tot, si daca se poate la umbra.
Unii zic ca nici morti nu ar renunta la masina, oameni grei, cu fitze, cu masina de firma, full option. Lucrul asta pe mine ma amuza teribil, pentru ca imaginatia ma trimite catre poarta raiului, unde are loc o scena ca, intr-un film.
Sa presupunem ca un nene din aceia care nu pot renunta la masina nici morti, ajunge cu bolidul la poarta cerului, si normal ca trebuie sa parcheze. Acolo e verdeata, probabil si umbra, e locul ideal pentru odihna. Numai ca acolo apare un om, se numeste Sfantul Petru si îi interzice amicului sa-si parcheze bijuteria la poarta raiului. Normal ca nenea nu-l cunoaste pe omul de la poarta raiului, nu avea de unde sa auda de el in timpul vietii, ca a fost ocupat cu afaceri, Biserica era prea departe pentru a o vizita, si contrariat, cu tupeu va zice:,, stii tu cine sunt eu, te ingrop in bani, cum n-am voie sa parchez aici, platesc cat o fi".
E adevarat, poti plati parcarea acolo, dar platesti cu faptele facute pe aici, prin lumea asta, pe drumurile astea.Acolo nu mai conteaza cum te numesti, nici lantul de la gat, nici bolidul cu care te-ai dat mare, nici teschereaua doldora de valutele lumii cu ajutorul careia ai cumparat tot ce ai vrut in viata.
Nu vreau sa supar nici un sofer, ca si eu sunt, vreau doar sa spun ca in ciuda faptului ca nu avem indicatoare destule care sa ne indice drumul cel bun si drept, vreau sa pun deci, ca toate drumurile, absolut toate duc catre poarta raiului. Ori iadului?!? M-am cam incurcat in indicatoare. Deh, drumurile astea seamana mult intre ele, doar finişul este altul.

luni, 13 iulie 2009

IN LOCUL LUI DUMNEZEU

Omul cat traieste experimenteaza multe lucruri, aude si vede ceea ce nu si-ar fi inchipuit vreodata ca va putea sa perceapa. Asa se face ca de cateva ori si eu am ramas perplex atunci cand am auzit de la anumite persoane o expresie care te lasa masca:,, DACA AS FI EU IN LOCUL LUI DUMNEZEU AS FACE ALTFEL".
De ce am zis ca am ramas masca? Pentru ca noi oamenii suntem asa de limitati in gandire, incat de multe ori nu ne putem purta singuri de grija, nu ne putem apara singuri in fata problemelor care vin peste noi, daramite sa mai iei si locul Lui Dumnezeu.
Problema este insa ca multi oameni, cu putere administrativa, financiara si politica mare, se cam joaca de-a Dumnezeu, facand experimente dureroase, traumatizante atat fizic cat si psihic asupara muritorilor de rand. In laboratoare ascunse, in cabinete camuflate, in cercuri restranse se fabrica virusi, se fac teste, se pun bazele unor inventii care la prima vedere vin in folosul societatii, dar care de fapt sunt in interesul personal al celor ce le administreaza.
Buba apare insa atunci cand acestea scapa de sub control, cand apar mutatiile genetice, cand omul isi da seama ca nu poate fi Dumnezeu, cand totul este deja pierdut.Intr-unul din psalmi se zice frumos asa:,,cat de marite sunt lucrurile Tale Doamne, toate cu intelepciune Le-ai facut". Si e foarte corect.Tot ceea ce a facut Dumnezeu e bun, numai ca omul, cel care a devenit administratorul a ceea ce Dumnezeu a creat, in loc sa chiverniseasca aceasta avutie, isi doreste ceva mai mult, ceea ce si-a dorit si Lucifer, si-ar dori sa fie in locul lui Dumnezeu.
Asta este consecinta lumii in care traim, a show-ului mediatic, a trucajelor cineaste, a E-urilor ce paralizeaza creierul, a lipsei de educatie, este consecinta ce ia nastere din lipsa comuniunii cu Dumnezeu.
Acu o juma' de an era mare taraboi cu sfarsitul lumii, cu 666, cu cipul. Asta este doar un inceput din ceea ce vrea sa faca omul ce-si doreste sa ia locul Lui Dumnezeu. Vor veni probleme si mai mari, intrebari fara raspunsuri, ganduri de razvratire impotriva Creatorului, stramtorare, agitatie, disperare. Si asta din cauza dorintei nebune de a fi ceea ce nu poti fi vreodata.
Noi niciodata nu vom fi in locul lui Dumnezeu, dar putem tinde spre asemanarea cu El, putem fi iubitori, iertatori, muncitori, blanzi, curati, intr-un cuvant putem fi OAMENI, administratori corecti ai universului inconjurator pe care Dumnezeu ni l-a lasat noua sa-l folosim pentru scopul final al pererinajului nostru prin aceasta lume, si anume, ajungerea la Dumnezeu.
Eu nu mi-as dori sa fiu in locul Lui Dumnezeu. Nu stiu daca as rezista sa nu-i pedepsesc pe cei ce pacatuiesc, nu stiu daca as putea sa-i iubesc din toata fiinta pe cei ce-mi gresesc, pe cei ce ma injura, pe cei ce ma fura. Nu cred ca as putea. Doar Dumnezeu poate. Eu incerc sa fiu OM.

miercuri, 8 iulie 2009

PAI EU AS VREA.......


Cine nu si-ar dori sa prinda legendarul peste auriu care indeplineste 3 dorinte. De buna seama cred ca stiti ca sunt sute de bancuri cu pesti aurii magici care indeplinesc cele mai arzatoare dorinte. Acu nimeni nu a spus daca pentru prinderea lui trebuie o momeala magica, o undita desteapta, sau e nevoie doar de noroc.
Problema este ca eu nu doresc sa aduc in discutie intreagul ritual al pescarului profesionist, nici macar al celui amator, ci doresc sa ma refer mai mult la partea cu dorintele. De ce? Pentru ca am constatat ca fiecare om, in adancul fiintei are dorinte neîmplinite, ascunse, idealuri marete, dorinta de razbunare, de marire, fiecare si-ar dori sa mai schimbe ceva daca ar putea sa mai dea timpul inapoi.
Idea este urmatoarea.Cu siguranta pestisorul magic nu va aparea niciodata. Eu am gandit o alta situatie, aceea in care Dumnezeu ar veni pe neasteptate si te-ar intreba fara sa-ti dea timp de gandire ce-ti doresti. Aici este chestia, ce crezi ca ai putea sa ceri fara sa te gandesti.
Teoretic, asa cum am vazut printre oameni, foarte multi ar cere sanatate, multi ar cere multi bani, altii ar cere functii inalte, case, masini, copii, femei sau barbati. O paleta variata de cereri de multe ori daunatoare, care în loc sa vina in ajutorul omului mai rau îl robesc.
În Biblie avem un exemplu elocvent cand Solomon a cerut de la Dumnezeu intelepciune si El i-a dat si multa bogatie pentru alegerea facuta. Si tot Scriptura ne invata cand zice,, cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si toate celelalte vi se vor adauga voua".
Si daca nu toata lumea are microbul pescuitului pentru a prinde pestisorul magic spre implinirea dorintelor, aproape toata lumea are posibilitatea intalnirii cu Dumnezeu in Sfanta Biserica pentru a cere de la El tot ceea ce are nevoie.Lucrul cel bun normal, pentru a nu vi respinsi ca apostolii care cereau marire, cand Hristos le-a spus ,, nu stiti ce cereti". Mai mult decat atat, din experienta profesionala am vazut de nenumarate ori in biletele primite de la oameni cereri care te ingrozesc, oamenii vrand sa-L faca pe Dumnezeu partas la lucruri rele care nu au nimic in comun cu natura Sa divina, si nici macar cu statutul de homo sapiens cu care noi ne laudam.
Si atunci eu te intreb,te-ai hotarat ce-ai vrea de la Dumnezeu? Stii sigur care este lucrul bun de care ai mai multa nevoie in acest moment? Sau mai astepti inca pestisorul magic.